Triumfuri zilnice pentru un copil

Ca să crească sănătos, orice copil – indiferent cât de greoi este la școală, cât de neinspirat sau neproductiv academic – are nevoie de triumfuri zilnice. De cel puțin 2-3 momente de tip „Yes, I did it!”, de cel puțin o privire țintită drept în ochii lui, de tip „te văd, cred în tine, fără tine – aici și acum – am fi cu toții mai săraci”.

Din păcate, școlarii noștri posesori ai altor tipuri de inteligențe decât știe școala să activeze și să aprecieze – învață, în timp, că sunt periferici celorlalți, secundari, nu prea buni de venit în lume.

Se practică prelegerile, cicăleala, dojana, pedeapsa, amenințarea, prinderea cu lecția neînvățată, spusul acasă la părinți, meditațiile, împingerea de la spate.

Prea puțin se practică punerea în scenă a exact acelor situații de învățare în care fiecare copil simte întâi că poate. Pentru asta e nevoie de abordări diferențiate și renunțarea la poziția dascălului „dirijor” frontal al întregii clase, în „cântare” sincronă și în cor.

Copiii vin pe lume diferiți. Au trasee de creștere foarte diferite. Chemări diferite. Ce au toți în comun este nevoia de a capitaliza cât mai multe momente de triumf personal. Fiecare are nevoie de scenariul lui cu happy end. Fără asta, facem școală degeaba. Aplicăm programe, semnăm în condică titluri de lecție care sună la fel în toată țara, dar atât de diferit sau deloc în traiectoria emotională și curba de progres a fiecărui copil.

Dacă a rămas în urmă, dacă îi e greu fiului sau fiicei tale, înainte de a aduce cuvinte de reproș sau meditatori acasă, contabilizează exact câte momente de succes a avut recent, câți oameni sunt care l-au văzut cu adevărat în ultimul timp. De aici scad bateriile inițial. De la neștiința noastră despre cum natura umană crește dacă se hrănește cu bine. Și fiecare are nevoie de doza lui anume, dincolo de polii lui bun-rău/prost-deștept.

sursa: Oana Moraru

Reclame

Posted on februarie 19, 2018, in socio-politic and tagged . Bookmark the permalink. 4 comentarii.

  1. Cât adevăr conține și ce greu e să relizezi câtă nevoie are copilul tåu de reușite mici, dar constante. Eu caut răspunsuri la întrebările care mă fråmântă și acum simt că am găsit o parte din ele. Vă mulțumesc!

  2. Părerea mea este că nu sunt pregătiți corespunzătoar, și când spun asta nu mă gândesc că ei nu știu materia. Nu știu să transmită, nu știu să ajungă la sufletele copiilor, nu știu să îi atragă, să îi facă pur și simplu interesați de ceea ce au de spus. Foarte multe ore se desfășoară ca un monolog. Profesorul predă, vorbește singur. Copilul este ascultat, adică reproduce ceea ce le-a predat profesorul….vorbește tot singur. De unde interes ? De unde cunoștințe ? Îl ascultă azi și a învățat lecția. ..ia nota 10. Îl mai asculta peste o lună când mai vine rândul, poate lecția aceasta nu a învățat-o și ia nota 4 sau 5. Oare e corect să se noteze așa ? Ce reflecta aceste note ? Din punctul meu de vedere, nimic

    • Dascălii se întrec in a demonstra copiilor ca nu știu, si scuze pentru părerea pe care o expun, dar simt cum se hrănesc cu asta! Fiecare copil „prins” pe picior greșit, le da o satisfacție maxima!

  3. Ce ar fi dacă am folosi această strategie pentru ajuta și profesorii să crească (indiferent de vârstă)? Ce ar fi dacă în loc să îi dojenim și să îi prindem cu lecțiile nefăcute, le-am recunoaște meritele și i-am încuraja să facă mai mult și mai bine? Până la urmă și ei sunt victimele acelorași greșeli pe care le expui aici foarte frumos

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: