„Suveraniștii” români care se gudură pe lângă Rusia scuipă cu nerușinare pe mormintele strămoșilor, care au îndurat secole de jaf, violuri și crime din partea „fratelui” de la Răsărit. Crezând orbește că Rusia e „prietenă”. Acești indivizi spălați pe creier calcă în picioare memoria celor care au luptat pentru o Românie unită și liberă, ignorând istoria sângeroasă a unei țări care s-a opus cu îndârjire Marii Uniri din 1918 și existenței statului român modern. Rusia, fie țaristă, fie sovietică, a vrut mereu o Românie slabă, dezmembrată, supusă. Acești „patrioți” de fațadă nu sunt decât pioni care profanează durerea și sacrificiul generațiilor trecute, confundând slugărnicia cu suveranitatea.

Rusia și opoziția față de Marea Unire din 1918:

Rusia a fost un obstacol constant în calea unirii românilor. În 1916, când România a intrat în Primul Război Mondial de partea Antantei, Rusia, aliată teoretic, a tratat armata română cu dispreț, oferind sprijin minim și sabotând indirect efortul de război. După Revoluția Bolșevică din 1917, Rusia Sovietică a devenit fățiș ostilă României. În ianuarie 1918, când Basarabia a votat unirea cu România, bolșevicii au denunțat actul, considerând Basarabia „teritoriu rusesc” și amenințând cu represalii. Lenin și Trotsky au refuzat să recunoască unirea, iar Rusia Sovietică a rupt relațiile diplomatice cu România. În 1918, trupele bolșevice au încercat să destabilizeze Basarabia, instigând revolte și atacând autoritățile române. Rusia a continuat să revendice Basarabia, negând dreptul românilor la autodeterminare, și a susținut propaganda antiromânească în regiune, inclusiv prin susținerea mișcărilor separatiste. În 1919-1920, sovieticii au organizat incursiuni armate peste Nistru, încercând să submineze controlul românesc asupra Basarabiei. Această ostilitate a culminat cu ultimatumul din 1940, când URSS a anexat Basarabia și Bucovina de Nord, sfidând visul Marii Uniri.

Violurile și crimele Armatei Roșii în România:

Când Armata Roșie a intrat în România în august 1944, a adus teroare, nu eliberare. Mihail Sebastian nota în 1944: „Soldații ruși violează femei, jefuiesc magazine… La Zaharia, trei dintre ei au spart prăvălia și au furat ceasuri.” În Focșani, raportul Primăriei din 22 septembrie 1944 descrie jafurile: orfelinate, școli, biserici devastate, icoane sparte, arhive furate. La Adjud, pe 25 august 1944, sovieticii au distrus locuințe și depozite militare. Între 1944-1947, circa 250.000 de români, mai ales din Basarabia, au fost deportați în Siberia. Masacrul de la Fântâna Albă (aprilie 1941) a lăsat 3.000-4.000 de români uciși de grănicerii sovietici, doar pentru că încercau să scape din Bucovina ocupată.

Acești „suveraniști” care ridică osanale Rusiei trădează memoria eroilor Marii Uniri și a celor care au suferit sub cizma rusească. Să te declari „patriot” și să lauzi Rusia e ca și cum ai scuipa pe crucile celor care au murit pentru o Românie întreagă. Ignoranța lor e o insultă la adresa fiecărui român care a îndurat teroarea „eliberatorilor” sovietici, iar slugărnicia lor deghizată în patriotism e o rușine națională.

Sursa:  Project-E