O durere a mea

In seara asta am pierdut un prieten. Dintr’o mie de feluri in care’ti poti pierde prietenii, al meu e aproape stupid. O infruntare de doua orgolii. Un razboi mut care a incetat la un momentat dat sa fie mut si din care am inteles urmatoarele lucruri:

1. Tu esti cum esti, dar daca cineva tine la tine se va incapatana cu tot dinadinsul sa te vada asa cum vrea.
2. Dupa ce te’a vazut cum a vrut, si te vede si asa cum esti, se intampla procesul de reciclare a sentimentelor, proces din care cel mai adesea nu rezulta nimic.
3. Nimicul e primul semn ca nu mai are rost nici sa cauti vinovatul, nici sa incerci sa indrepti lucruri ce nu mai pot fi indreptate, mai ales dupa ce toate portile s’au inchis.
4. Daca tot e pus acolo un lacat mare, mare, incepi sa te indoiesti de sensurile reale ale respectivei prietenii.
5. In cap bubuie infundate reprosurile, dezamagirea reciproca, vorbele tari aruncate pentru a sustine inutile principii, bubuie si tu le spui sa taca, dar degeaba, degeaba, pentru ca ce ramane in urma lor e numai un gol dureros, golul ocupat odata de cineva care ti’a fost prieten, care te’a ascultat si pe care l’ai ascultat la randul tau, golul care te face sa simti nevoia sa plangi.
6. Si daca nu plangi e pentru ca, din nou, orgoliul tau se infrunta cu tine insuti, desi ar trebui sa plangi, o pierdere, mai ales una care conteaza, trebuie plansa, pentru ca doare.
7. Si daca doare, si tu esti cum esti, si simti nevoia sa plangi, dar n’o faci, cauti o portita de scapare care sa’ti abata gandurile, de exemplu un blog scris la 2:06 in miez de noapte.

Un blog-oglinda, in care ma vad eu, in care vad toti prietenii pe care i’am ignorat, sau carora le’am intors mai putin ceea ce au dat ei, toti prietenii care continua sa ma sune chiar daca eu nu’i sun, care continua sa ma astepte acasa, care continua sa ma ajute cand am nevoie de ajutor, toti prietenii care nu m’au facut sa simt in suflet lacrima asta mare, mare, pe care o simt azi, pentru prietenia aceasta.

Apoi ma gandesc la un alt om, pe care de asemeni l’am ignorat, ani de’a randul, un om care m’a iubit mai mult decat viata lui, si pe care totusi ma duceam sa’l vad atat de putin, chiar si in ultimele lui luni de viata, pentru ca aveam lucruri „mai importante”. Ma gandesc si’mi vine sa’mi smulg inima sa nu mai simt, sa nu ma mai vad, asa egocentrista cum sunt, neatenta, ignoranta, o fabrica de iluzii cu care hranesc sufletele celor din jur pana cand nu mai stiu cum sa ma mai prefac in iluzie.

Am pierdut un prieten, stiu ca nu e vina nimanui, implicit nici a mea, stiu ca de data asta chiar nu sunt vinovata, dar toata stiinta de pe lume nu face faptul in sine mai putin dureros. E ca o poveste repetata la nesfarsit, o poveste in care stau in fata unui calculator, fumez tigara dupa tigara si ma’ntreb cum ar trebui sa ma port? Ce’ar trebui sa mai fac? Cum sa multumesc pe toata lumea? In ce sa ma schimb? Ce e raul asta din mine care ma face sa fiu duala si sa impart mereu lumea in EU si CEILALTI? Mai sunt eu capabila sa iubesc, sa daruiesc macar un zambet cu tot sufletul, sau e si asta tot o alta iluzie?

 

Reclame

Posted on septembrie 24, 2013, in gadgeturi-IT. Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: