Exporturile din agricultura au crescut

Exporturile de produse agroalimentare au totalizat, în primele 10 luni din acest an, aproape 4,5 miliarde de euro, în timp ce excedentul comercial a depășit 496,5 milioane de euro la finele lunii octombrie din 2014, fiind de 2,7 ori mai mare decât valoarea înregistrată în perioada similară din 2013, potrivit datelor furnizate AGERPRES de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

 

„În perioada ianuarie — octombrie 2014, exporturile de produse agroalimentare din perioada ianuarie-octombrie 2014 au însumat 4,488 miliarde euro, în creștere cu 397 milioane de euro față de perioada corespunzătoare din 2013, respectiv cu 9,7 procente, în timp ce importurile au crescut ușor cu 2,1% (82,5 milioane euro), până la 3,992 miliarde de euro”, se arată prin datele statistice ale MADR.

În aceste condiții, excedentul comercial al schimburilor României de produse agroalimentare din primele 10 luni ale anului 2014 a fost de 496,5 milioane de euro, mai mare cu 314,5 milioane de euro față de aceeași perioadă din 2013, când surplusul balanței a atins 182 milioane euro.

Potrivit datelor MADR, produsele cu cele mai mari ponderi în total exporturi au fost grâul, țigările, porumbul și semințele de floarea-soarelui, care au contribuit la obținerea a peste jumătate din veniturile încasate.

Nivelul record al excedentului comercial s-a datorat în cea mai mare măsură exporturilor de țigări și semințe de rapiță, care, raportat la aceeași perioadă din anul precedent, au adus venituri suplimentare de 143,6 milioane de euro și respectiv, 143,4 milioane de euro.

Încasări semnificative s-au mai obținut, în principal, la grâu (+66,7 milioane euro), porumb (+67,3 milioane euro), animale vii din specia ovine sau caprine (+28,9 milioane euro) și nuci (+19,8 milioane euro).

Comparativ cu primele 10 luni din 2013, au scăzut exporturile de semințe și ulei de floarea-soarelui, cu 100,9 milioane de euro, și respectiv, cu 21,3 milioane de euro, precum și la carnea de pasăre cu 15,1 milioane de euro.

Potrivit datelor MADR, creșterea importurilor la o serie de produse precum tutun brut +29,3 milioane euro, carne de pasăre +23,9 milioane euro ș.a.) a fost compensată parțial prin scăderea achizițiilor de zahăr (-56,6 milioane euro), țigări (-22,2 milioane euro), porumb (-14,3 milioane euro) și grâu (-10,2 milioane euro).

Uniunea Europeană a fost principalul partener în comerțul agroalimentar al României. Astfel, în primele 10 luni din anul 2014, livrările de produse agroalimentare către această destinație au avut o pondere de 59,4%, iar achizițiile din statele membre au deținut 81,4%.

România a reușit, în 2013, pentru prima dată în ultimii 20 de ani, să înregistreze un excedent de peste 300 de milioane de euro în comerțul cu produse agroalimentare, față de un deficit de aproape 800 de milioane de euro în anul 2012.

sursa: Agerpres

 

Anunțuri

Posted on Ianuarie 16, 2015, in informatii utile. Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: