Personal, că sunt provincial

De la bun început vreau să clarificăm. Nu generalizez, adică nu îi bag pe toţi în aceiaşi oală. Să începem! Aşadar, m-am lovit de niște prejudecăți cu o (mare) parte din bucureștenii cu care am avut de-a face de-a lungul timpului. Una din ele este că mă comport frumos pentru că, ați ghicit, sunt din provincie. Și ideea asta preconcepută mă calcă pe nervi, bătături și toate cele pe care mă poate călca.
Da, dragilor, nu mă comport frumos pentru că-s născut, crescut în provincie. Nici nu vorbesc frumos pentru că-s din provincie și-mi știu locul. Nici nu am un comportament ales față de bucureșteni și nici nu mă extaziez când vine vorba de ceva din capitală, deși-mi mi-ar face plăcere să merg acolo pentru diverse evenimente din sfera mea de interes, dar de multe ori distanța mă împiedică. Eu de fapt mă comport la fel cu toată lumea (care mă tratează civilizat).
Dar o chestie foarte importantă e de ținut minte. Mă comport cum mă comport pentru că-s educat și am cei 7 ani de acasă, nu pentru că (mon Dieu!) sunt din afara capitalei. Părinții mei s-au ocupat de mine, nu m-au uitat la vecini, bunici sau la calculator și mi-au mai pus și cărți în brațe. Și mi-au explicat cu argumente de ce trebuie să fiu educat și manierat. Și de ce trebuie să învăț. Și de ce să nu tratez pe nimeni cu superioritate.
Nu vorbesc și nu mă comport frumos pentru că-s țăran, ci pentru că așa e normal. Ok?
Și acum într-un pur stil 50 Shades of Grey, my inner goddess îmi șoptește să fiu zen again! Pace!