Eu a cui viata o traiesc?

Multi oameni ajung de abia pe la 40 de ani sa isi puna intrebari despre ei insisi, despre viata, despre felul in care traiesc.
Pana atunci au fost prea ocupati cu scoala, cariera, casatoria, copiii, casa si alte lucruri pe care „trebuiau” sa le bifeze ca „asa se face”.

Casatoria au facut-o la repezeala, in tinerete, cand inca simteau fluturasii in stomac, din disperarea de a nu ramane singuri ( apropo, cum sa gandesti asa la 25 de ani?!) sau pentru ca „pana la 30 de ani trebuie sa ai familie si copii.”

Meseria au ales-o mai mult prin eliminare sau indrumati de asteptarile parintilor, iar apoi au mentinut-o ca doar ratele la banca nu se platesc singure. Nu poti sa iti alegi o alta directie in viata cand ai atatea obligatii – familie, copii etc.

Ajunsi pe la 40 de ani, se uita in jur si apare intrebarea: eu a cui viata o traiesc? Eu cine sunt? Pentru ce toate acestea? Incotro ma indrept? M-am sacrificat atat de mult si nu sunt fericit… Oare unde am gresit?

Problema este ca omul nu este indrumat sa caute sa se defineasca pe sine, sa se cunoasca si sa-si aleaga in cunostinta de cauza drumul in viata. Inainte sa ia startul in viata, orice om iesit de pe bancile scolii ar fi normal sa caute raspunsurile la intrebarile de mai sus. Sa stea o perioada in solitudine, sa treaca printr-un proces de dezvoltare personala, sa invete cum sa traiasca autonom din toate punctele de vedere si abia apoi sa-si asume responsabilitati cum ar fi familia si copiii.

Insa in mentalitatea romaneasca (pentru ca in Occident nu mai este asa) pleci de la parinti cand te mariti / insori sau cand te muti impreuna cu viitorul partener. Sari dintr-un sistem de referinta si de apartenenta in altul. Practic nu ai nicio clipa in viata asta doar pentru tine, timp in care sa iti dai voie sa experimentezi, sa vezi si sa incerci diferite lucruri si extragi concluziile tale. Doar ale tale, fara sa te lasi influentat de altii.

Daca ne-am lua timpul necesar sa descoperim cine suntem cu adevarat si ce ne dorim de la viata, multe dintre problemele noastre, din tristetile, disperarile, nefericirile, bolile noastre fizice si psihice ar disparea. Am face alte alegeri si am lua cu totul alte decizii.

Un individ constient de sine, care stie cine este si ce isi doreste de la viata, este un om calm, asumat, impacat. Un astfel de om nu va accepta sa traiasca in compromis, sacrificiu sau intr-o viata care nu-i apartine. Si pentru asta tot ce avem de facut este sa ne dam timp, sa cautam sa devenim autonomi si independenti din toate punctele de vedere. Este mult mai profilactic sa facem asta decat sa ne chinuim cu consecintele din viitor ale lipsei de constientizare si ale unei vieti traite pe pilot automat.

Anunțuri

Posted on Iunie 1, 2016, in socio-politic. Bookmark the permalink. 2 comentarii.

  1. Foarte adevarat… Citind aceste randuri mi-am revazut viata mea… M-am casatorit la 20 de ani si am divortat la 40… Cine citeste poate ca este inca in timp…

  2. Uite din cauza asta regret orele de psihologie incluse în programa școlară cândva! Psihologia te ajuta mult în definirea ta ca individ, te ajuta sa ti invingi fricile și inhibitiile!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: