De ce stai in inchisoare cand usa este larg deschisa?

De ce stai in inchisoare cand usa este larg deschisa?

Compromisuri, suferinta, atasamente disfunctionale, dependente toxice, renuntare, blazare, vid interior, tristete, nefericire, boala… si toate acestea acceptate (in)constient pentru ca asa am fost invatati ca trebuie sa ne traim viata. Cautam siguranta si zona de confort, insa zona de confort in care stau multi oameni nu este deloc confortabila, ci un chin continuu care le distruge sanatatea psihica si fizica.

Este ca si cum s-ar inchide singuri intr-o inchisoare, iar apoi stau in ea din frica… Frica de ce? De schimbare, de nou, de gura lumii, de a nu pierde “siguranta” iluzorie, de a nu dezamagi, de libertate si poate chiar teama de a fi fericiti. Da, unii oameni cred ca viata este un lung sir de suferinte, ca trebuie sa isi poarte crucea, ca bucuria de a trai nu este decat un concept utopic care exista doar in carti si nu poate fi atinsa in viata reala.

Si viata trece, incorsetata de credintele limitative pe care omul si le-a insusit fara sa le gandeasca sau fara sa le treaca prin filtrul propriu.

Nimic nu mi se pare mai trist decat suferinta inutila pe care o presupune “o viata normala de om”. Fie ca este vorba despre compromisuri pe care le facem din teama, fie ca renuntam la noi insine si traim intr-o maniera fatarnica si ipocrita, fie ca facem alegeri dictate de frica, fie ca nu stim sa traim altfel pentru ca ne lasam condusi de credinte care nu ne aduc bucuria de a trai… toate acestea sunt lucruri inutile.

Cum ar fi sa lasi toate traditiile la o parte, sa traiesti in asa fel incat sa nu te lasi prins in capcanele societatii (pentru ca daca toti acei “trebuie” ar fi viabili, toata lumea ar canta de fericire, nu-i asa?), sa iti creezi propriul adevar si propria realitate in acord doar cu constiinta si sufletul tau?

Cand inveti sa traiesti asa, frica dispare. Cand dispare frica, dispar compromisul, ipocrizia, limitarea, goana dupa valori false. Iar in locul fricii, apar libertatea si curajul de a fi tu insuti.

Uita-te in jurul tau si lasa-te inspirat doar de oamenii care sunt cu adevarat feritici si pe care ii admiri. Nu trai asa cum face majoritatea. Nu te lasa influentat de oamenii la care nu vezi implinire si bucurie in viata lor.

Te-ai nascut un om liber… de ce accepti de bunavoie sa traiesti in inchisoare? Traieste-ti viata, indrazneste, iesi din limitare si bucura-te de existenta ta! Aceasta este singura ta menire.

sursa:  Ursula Sandner

Posted on septembrie 2, 2016, in gadgeturi-IT, internet. Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: