O înmormântare marinărească, în apă

Dau să mă culc. Bâz. Nooo, n-are cum. Bâz. Motanul deja se activase și încerca s-o repereze. Bâz. Nebuna zburătăcea prin toată casa, prea sus ca s-o înhațe Jenel sau ca s-o pocnesc eu. Bâzzzzzz. Aha, a luat-o spre baie. Eh, închid ușa și o plesnesc cu prosopul, îmi spun eu, naiv, gata! Da’ de unde?! Era ba pe oglindă, ba în cadă, ba se dădea cu capul de faianță, ba se lovea de mine… Zece minute plus jumătate de tub de spray mai târziu, ies din baie și închid repede ușa în urma mea, sperând să crape sufocată, că eu eram cât pe ce. A mai bâzâit anemic puțin, după care s-a făcut liniște. Am deschis încet ușa și am găsit-o agonizând pe marginea chiuvetei, așa că i-am făcut o înmormântare marinărească, în apă. Ce voiam să zic: de unde mama naibii apare în toiul iernii, într-o casă cu plase la toate geamurile, o muscă mutantă tip Highlander? Era dronă sau semn că vin vremuri de rahat?