Bunica mea avea o vorbă: „să știe că știu”. De asta, atunci când văd pe aici războinici ai luminii agitându-se ca sfinții arhangheli în fruntea oștirii Domnului, nu știu dacă să râd sau să plâng. Și mi-e tot mai greu să tac. Pentru că:
1. Sfinții arhangheli munceau moca, nu erau plătiți „la proiect”;
2. Sfinții arhangheli aveau aripile curate deja, nu le dăduseră întâi la Nufărul ca să scoată din ele mirosul de pucioasă rămas de la fostul angajator.
Vă știți voi. Sper că merită, foame mare monșer!