Relatiile ajung sa fie un troc

„Da-mi, fa-mi, baga-ma in seama”. La asta se reduce de multe ori relationarea in cuplu, in familie sau in relatiile de prietenie. In mod extins, asteptam acelasi lucru de la stat, de la viata ori de la alte puteri exterioare noua.

Asteptari, dorinte, pretentii, nevoi. Iar daca ele nu ne sunt satisfacute, devenim agresivi, ii acuzam pe ceilalti de egoism – ca doar trebuie cu necesitate sa ne satisfaca noua nevoile si nu, asta nu este expresia egoismului, ci este normalitatea, apelam la santaj emotional si manipulare, ne victimizam si ne plangem mereu de cat de nedreptatiti suntem.

Nu de putine ori, facem compromisuri si sacrificii doar ca sa avem mai apoi un ascendent asupra celuilalt. Investim ca sa putem sa il avem la mana, sa-l facem sa se simta dator, „sa-i scoatem ochii”. Daruim ca sa primim. Si nu, asta nu este egoism, ci altruism in forma pura. Iar ceilalti sunt asa de rai ca nu vad asta. Nerecunoscatorii…

Relatiile ajung sa fie un troc, in care fiecare urmareste sa isi minimizeze investitia si sa isi maximizeze profitul. Cand reusesc, il desconsidera pe cel pe care l-au pacalit, iar cand nu reusesc se victimizeaza, plang si ataca.

Avem asteptarea si pretentia ca odata ce un om a declarat la un moment dat ca ne iubeste, sa faca orice, chiar si sa renunte la sine pentru a ne satisface noua dorintele. Si nu, asta nu este egoism, asa este normal. Il legam cu lanturi, il posedam si il controlam, semnam contracte si nu cumva sa isi doreasca altceva ca trecem la represalii. Nu ne intereseaza ca astazi isi doreste altceva, sa termine cu prostiile si sa faca cum vrem noi. Nu, evident asta nu este egoism, ci firescul relatiilor interpersonale. Concluzia? In numele „iubirii” trebuie sa renuntam la noi insine si sa devenim sclavii pretentilor si asteptarilor altora.

Toate acestea se intampla pentru ca ne raportam gresit la ideea de relatii de orice fel. Uitam ca fiecare dintre noi a venit singur pe lume si va pleca tot singur de aici, iar intre timp are dreptul sa aleaga cat, cand si cum interactioneaza cu oricine. Cand fiecare dintre noi am intelege odata pentru totdeauna ca suntem singurii responsabili de bunastarea, implinirea si fericirea noastra, nu am mai cauta alti oameni pe care sa ii legam cu lanturi de noi. Asta face un om fragil, neasumat, care cauta cu orice pret dependenta deoarece refuza sa isi asume pe de-a-ntregul responsabilitatea propriei sale vieti.

sursa: Ursula Sandner

Anunțuri

Posted on Martie 20, 2017, in personale. Bookmark the permalink. 1 comentariu.

  1. Toate prejudecatile sunt numai paturi ale lui Procust. In fond traim intr – o astfel de lume, plina de tipare care nu n-i se potrivesc, plina de oameni care profita ordinar de altii si mai se simt nedreptatiti daca l-i se zice. Ce sa zic, 100% e asa cum spune Ursula 😍 si eu sunt de acord cu ea. Chiar ma bucur sa citesc asta. Putini pricep ca ne nastem singuri si saraci si tot asa murim, singuri si saraci, de ce sa ne fugarim prin viata cu o droaie de incarcatura inutila, ca patul lui Procust, sau ca ….. hai sa zicem miliardele lui Trump, fiindca totul e inutil. Luxul ajuta la o viata mai usoara pe dinafara si mai goala, poate, pe dinauntru. Nu propag chestii religioase, ca nu cred in ele, dar ceea ce a scris Ursula e perfec, e expresia omului contemporan, poate chiar a omului. Ea descrie f obiectiv ceea ce se intampla in jurul nostru. Schimbarea porneste insa de la noi, daca o vrem . Asta e adevarata problema, daca o vrem.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: