Familie inseamna acceptare

 

Familie inseamna acceptare (insa fara a tolera comportamente disfunctionale), iubire, respect, sustinere, grija, armonie, sprijin, toleranta, comunicare, responsabilitate.
Familia ar fi normal sa fie locul in care te incarci cu energie pozitiva, unde te simti mereu in siguranta pentru ca esti “acasa”.

Familie nu inseamna critici, control, dominare, reprosuri, cearta, abuz psihic sau fizic, exploatare, pretentii, cerinte, manipulare sau santaj emotional, devalorizare, acuze, limitare sau constrangeri. O astfel de atmosfera nu inseamna familie si ai dreptul sa pleci oricand sau sa te indepartezi de cei care se raporteaza in acest fel la tine.

Multe (daca nu majoritatea) dintre problemele psihice ale oamenilor pornesc din familia de baza si apoi din familia nou constituita – pentru ca oamenii au tendinta sa aleaga familiaritatea chiar si cand pleaca dintr-o atmosfera nociva.

Astfel, din cauza valorilor nefaste, se propaga la nivel de societate diferite modele de familie disfunctionala sau toxica pe care oamenii le accepta crezand ca asa este “normal”. Insa, daca ne dorim sa traim intr-o altfel de societate, este necesar sa rescriem valorile sanatoase ale familiei si sa ne indepartam de cele gresite care pun in pericol sanatatea psihica si fizica a individului.

Nu mai accepta sa te supui, daca nu te simti bine in familia ta. Nu mai accepta abuzurile, lipsa de pretuire din partea oamenilor care ar fi normal sa te iubeasca, ca doar esti sange din sangele lor.

Respecta-i doar pe cei care te respecta si indeparteaza-te de persoanele toxice din viata ta, chiar daca sunt membrii familiei tale.

Ai dreptul sa traiesti linistit si sa te bucuri de viata ta si nu ai nicio obligatie sa fii sclavul unor oameni care, constient sau nu, iti distrug viata.

sursa: Ursula Sandner

Reclame

Posted on octombrie 14, 2017, in personale and tagged . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: