Atentie, boboci la Primarie!

O clasă de boboci a Liceului de Arte a lăsat deoparte instrumentele muzicale și sălile de studiu, pentru a vizita birourile în care se face administrație pentru orașul în care s-au născut, locuiesc și se formează ca viitori adulți.
Pentru că au avut șansa să simtă *Școala Altfel*, au introdus în programul lor o lecție despre administrație, chiar la Primăria Municipiului Slobozia, unde i-a avut ca parteneri de discuție pe doi dintre aleșii tineri ai părinților lor- primarul municipiului, Adrian Mocioniu, și pe deputatul Ștefan Mușoiu, acesta din urmă fiindu-le gazdă la Palatul Parlamentului într-o vizită anterioară.
Deși au împlinit recent 14 ani, elevii au trecut de la vârsta întrebărilor la cea a propunerilor pentru edilul lor. Mare parte dintre sugestiile făcute în cadrul întâlnirii s-au regăsit pe agenda de lucru a primarului, în ceea ce privește proiectele pentru tineri- înființarea unui Centru de Tineret, investiții în bazele sportive, o clasă de baschet la Clubul Sportiv Municipal, o sală de atletism, piste pentru biciclete, precum și mai multe dotări cu instrumente muzicale pentru școala lor, dar și săli noi de studiu.

Acestora li se adaugă proiectul Sălii Polivalente, cu 2400 de locuri, pista de atletism de la Stadionul 1 Mai, care va fi printre cele mai moderne din țară, și cele trei zone de WI-FI gratuit din oraș, în care tinerii se pot conecta la internet din această primăvară: Parcul Tineretului, Parcul Ialomița și Piața Revoluției.

După discuțiile referitoare la intereselor tinerilor în comunitate, liceenii au vizitat biroul primarului și s-au fotografiat pe scaunul acestuia.
La final, elevii au oferit gazdelor un moment artistic pe măsura evenimentului și a talentului lor.

Reclame

Posted on mai 27, 2018, in informatii utile and tagged , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: