Credit pentru un eveniment special
Credit pentru un eveniment special
Orice familie a participat, macar odata in viata, la un eveniment important cum ar fi o nunta sau un botez. De obicei, astfel de evenimente sunt anuntate cu cel putin o luna si jumatate inainte de data respectiva. Dar, mai sunt si cazuri speciale cand mirii si viitorii socrii uita, din cauza agitatiei cu pregatirile, sa anunte oamenii din timp. Acest lucru s-a intamplat si in cazul meu.
Acum doua saptamani, m-am intalnit cu o prietena care, in momentul in care m-a vazut a exclamat: “Ce bine ca te-am intalnit!”. Apoi, a scos din geanta un pliculet pe care mi l-a inmanat. Mi-a spus ca are nunta peste o saptamana si ca nu a reusit sa dea de mine pentru a-mi inmana, mai devreme, invitatia. Stiu ca, in acel moment, mi s-au dilatat pupilele si m-am gandit la bani. O nunta inseamna o cheltuiala, atat cu costumatia, cat si cu darul de nunta. Si, in plus, nu puteam sa o refuz, deoarece si ea fusese la casatoria mea. Am zis ca voi veni si am dat fuga acasa.
I-am spus sotiei imediat. Ne-am asezat amandoi, in bucatarie, gandindu-ne ce vom face. Pana la salariu mai erau doua saptamani. Aveam ceva bani, dar nu suficienti pentru o nunta. Macar sa fii gasit de unde sa facem un imprumut. Apoi, cum sotia are ultimul cuvant in casa, a exclamat: “creditpanalasalariulmeu.ro!”. Pana sa apuc sa o intreb despre ce este vorba, mi-a explicat. Am aflat astfel, ca pe acest site, poti gasi institutii financiare nebancare. Prin intermediul acestor institutii poti face un credit nebancar prin telefon. Orice roman, care are nevoie de o suma de bani cuprinsa intre 100 si 2000 de lei, poate sa aplice online sau sa sune si, doar cu buletinul, poate obtine o aprobare intr-o ora. Este cea mai buna metoda pentru a lua un credit online urgent. Banii iti sunt virati in cont a doua zi si trebuie sa-i inapoiezi in 35 de zile. Si asta, fara a plati dobanda la primul imprumut.
Asa ca, nu am mai stat pe ganduri si am sunat. A doua zi am avut banii si astfel am reusit sa participam la nunta. Cu ajutorul site-ului creditpanalasalariulmeu.ro am onorat elegant invitatia!
Posted on octombrie 19, 2018, in internet and tagged credit. Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.
Lasă un comentariu
Comments 0