Importanța ventilațiilor în spațiile publice – Altecovent are soluția
Aerul pe care îl respiri are o importanță majoră asupra sănătății. Fiecare spațiu în care mergi trebuie să fie ventilat și aerisit, pentru că altfel apare mucegaiul și igrasia, care aduc efecte negative asupra stării de sănătate. Nu degeaba majoritatea oamenilor preferă ca în timpul liber să meargă la pădure sau în spații verzi, pentru a se reface după toată săptămâna de la birou.
Această necesitate vine din dorința oamenilor de a lua o gură de aer proaspăt. Clădirile în general sunt spații în care nu circulă suficient de bine aerul, iar geamurile deschise nu sunt o soluție, deoarece se pierde căldura și aerul care circulă de la un geam la altul poate fi incomod pentru cei din încăpere. Altecovent are soluția pentru cei care vor să aerisească orice spațiu public sau casă zilnic, fără inconveniente.
Ventilația cu recuperare de căldură
Pe site-ul celor de la Altecovent sunt disponibile diverse ventilații cu recuperare de căldură, care s-au dovedit a fi foarte utile în orice încăpere. Acestea schimbă în permanență aerul din încăpere. Aerul viciat este eliminat din cameră și înlocuit cu aer proaspăt.
Totuși, aceste recuperatoare de caldura sunt utile pentru că, în timp ce curăță aerul din încăpere nu elimină toată căldura, cum se întâmplă atunci când deschizi geamul. Aceasta se menține datorită dispozitivelor și filtrelor adăugate în aceste ventilatoare.
Un astfel de dispozitiv este ușor de montat și nu trebuie să optezi pentru acest element doar atunci când construiești casa, ci poate fi adăugat și după construcție. Nu strică în nici un fel aspectul camerei, deoarece capacul care este la vedere este foarte subtil, nu iese mult în exterior, iar designul alb simplu este potrivit pentru orice spațiu.
Un astfel de recuperator de căldură este important în special în spațiile publice. În aceste locuri este un flux constant de oameni și este neigienic ca locul să fie mereu închis, fără o posibilitate de aerisire. Pe site-ul: ventilatiecurecuperarecaldura.ro sunt disponibile foarte multe variante de astfel de dispozitive, potrivite pentru diferite tipuri de încăperi. Pentru camerele mai mari este nevoie de un ventilator cu recuperare de căldură mai puternic, astfel încât să facă față. Prețurile diferă, dar o astfel de investiție aduce efecte pozitive atât în prezent, deoarece simți că respiri aer curat, dar și în timp pentru că eviți depunerea unor bacterii sau formarea mucegaiului.
Pentru a vizualiza toată gama de produse disponibile accesează site-ul și pentru mai multe informații sună la numărul 0753967762.
Posted on aprilie 21, 2021, in informatii utile. Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.
Lasă un comentariu
Comments 0