Ziua mondială a sănătății orale, marcată la Constanța

Direcția Generală de Asistență Socială Constanța, prin Compartimentul de prevenție, derulare și coordonare programe de sănătate și Serviciul de medicină școlară, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța, a desfășurat în luna martie activități de sănătate orală în toate unitățile de învățământ din municipiul Constanța, în cadrul proiectului ACUM PENTRU SĂNĂTATE.
În fiecare școală s-au organizat lecții educative, ce au avut ca subiect principal regulile de igienă orală și generală. Toate activitățile au fost completate de exemplificări ale tehnicii corecte de periaj dentar cu ajutorul modelului demonstrativ, iar copiii prezenți au fost direct implicați în acest proiect interactiv.

Cei mici s-au distrat, dar au și învățat cum se efectuează corect un periaj dentar, cum să mențină o bună igienă orală sau cum pot fi prevenite afecțiunile orale.
Mai mult, toți copiii au realizat desene/postere/referate, respectând tematica activității și au participat la mai multe concursuri:
-să cunoască principalele reguli de igienă personală și dentară;
-să mimeze periajul dentar corect ;
-să recunoască alimentele sănătoase/nesănătoase pentru dantură; participanții au vizualizat pe o planșă nivelul de zahăr conținut de câteva dintre alimentele cele mai des consumate;
-să cunoască unele consecințe ale nerespectării regulilor de igienă dentară.
Adriana Câmpeanu, director executiv Direcția medico-socială din cadrul D.G.A.S. Constanța: „ Pentru că Ziua Mondială a Sănătăţii Orale se sărbătoreşte în fiecare an pe data de 20 martie, am inclus în cadrul proiectului ACUM PENTRU SĂNĂTATE, activități de promovare a regulilor de igienă orală. Este primul proiect derulat de Direcția Generală Asistență Socială, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean. Vor mai urma și alte activități de promovare a sănătății”

Posted on martie 18, 2022, in informatii utile. Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: