Povestea grâului de D. Coarna

„Să vă povestesc acum ceva despre nebunia aia cu exportul grâului ucrainian fără de care omenirea ar muri de foame. Grâul ăla de fapt nu mai e ucrainian ci american. Sub directa îndrumare a lui Elenski și la presiunile FMI, anul trecut în Ucraina s-a dat o lege extrem de lască privind vânzarea terenurilor agricole. Astfel 17 din cele 62 de milioane de hectare agricole ale Ucrainei, cele mai mănoase, au intrat în proprietatea unor mari companii internaționale care au cumpărat pământul pe nimic, favorizați fiind de o lege dată practic pentru ele. Ați auzit cu siguranță de Cargill, Dupont și Monsanto, nu? Ele sunt cumpărătorii. Ce probabil știu însă mai puțini dintre voi este că în spatele acestor branduri celebre, de vitrină, apar fondurile de investițiii Vanguard, Blackstone și Blackrock care învart sume uriașe, în ordinea de pe tricou, de zece, șase și, respectiv, 0,9 trilioane de dolari. E clar acum de unde interesul exportului de grâu ucrainian și sperietoarea cu foametea? Sigur că e, grâul ăla e de fapt american iar cei care-l dețin pierdeau bani, foarte mulți bani. Ca să știți!”
Text preluat de la Adrian Adi Pieptu

Publicitate

Posted on august 8, 2022, in informatii utile. Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: