Europol sau Poliţia Europeană a iniţiat o campanie pentru informarea utilizatorilor în legătură cu furtul de date pe reţelele WiFi gratuite. Cei mai mulţi dintre noi se bucură enorm când dau peste o reţea wireless nesecurizată, mai ales când sunt în altă ţară sau când au depăşit traficul de date alocat de operatorul de telefonie. Cum era de aşteptat însă, astfel de reţele nu sunt cele mai sigure din lume. Din acest motiv, beneficiile evidente vin de multe ori şi cu nişte riscuri pe măsură. În teorie, astfel de detalii nu reprezintă sub nici o formă o revelaţie. Problema este că a crescut semnificativ furtul de date pe reţelele WiFi publice. Ca urmare, departamentul de cybercrime al Europol a făcut public un avertisment, sfâtuind publicul să fie mai precauţi cu tipurile de date pe care le transferă atunci când folosesc conexiunea la internet dintr-un bar sau o cafenea. ,,Am înregistrat o creştere a abuzului reţelelor WiFi, cu scopul de a fura informaţii, identităţi, parole sau bani de la utilizatorii care folosesc conexiunile fără fir publice sau nesecurizate.” Troels Oerting, şeful diviziei cybercrime din cadrul Europol a fost cât se poate de clar vizavi de riscurile la care vă supuneţi în astfel de situaţii. În acelaşi timp, echipa pe care o conduce, va asista mai multe ţări europene în care s-au înregistrat astfel de infracţiuni. Această informaţie vine într-o perioadă în care traficul online a înregistrat o creştere exponenţială. Un studiu al Cisco Systems poziţionează creşterea în 2013 la 81% faţă de anul anterior. În concluzie, fiţi mai precauţi cu ceea ce faceţi la un WiFi public, pentru că informaţiile pe care le trimiteţi în eter nu sunt protejate de antivirusul ultra performant pe care îl aveţi instalat pe sistem.

In seara asta am pierdut un prieten. Dintr’o mie de feluri in care’ti poti pierde prietenii, al meu e aproape stupid. O infruntare de doua orgolii. Un razboi mut care a incetat la un momentat dat sa fie mut si din care am inteles urmatoarele lucruri:

1. Tu esti cum esti, dar daca cineva tine la tine se va incapatana cu tot dinadinsul sa te vada asa cum vrea.
2. Dupa ce te’a vazut cum a vrut, si te vede si asa cum esti, se intampla procesul de reciclare a sentimentelor, proces din care cel mai adesea nu rezulta nimic.
3. Nimicul e primul semn ca nu mai are rost nici sa cauti vinovatul, nici sa incerci sa indrepti lucruri ce nu mai pot fi indreptate, mai ales dupa ce toate portile s’au inchis.
4. Daca tot e pus acolo un lacat mare, mare, incepi sa te indoiesti de sensurile reale ale respectivei prietenii.
5. In cap bubuie infundate reprosurile, dezamagirea reciproca, vorbele tari aruncate pentru a sustine inutile principii, bubuie si tu le spui sa taca, dar degeaba, degeaba, pentru ca ce ramane in urma lor e numai un gol dureros, golul ocupat odata de cineva care ti’a fost prieten, care te’a ascultat si pe care l’ai ascultat la randul tau, golul care te face sa simti nevoia sa plangi.
6. Si daca nu plangi e pentru ca, din nou, orgoliul tau se infrunta cu tine insuti, desi ar trebui sa plangi, o pierdere, mai ales una care conteaza, trebuie plansa, pentru ca doare.
7. Si daca doare, si tu esti cum esti, si simti nevoia sa plangi, dar n’o faci, cauti o portita de scapare care sa’ti abata gandurile, de exemplu un blog scris la 2:06 in miez de noapte.

Un blog-oglinda, in care ma vad eu, in care vad toti prietenii pe care i’am ignorat, sau carora le’am intors mai putin ceea ce au dat ei, toti prietenii care continua sa ma sune chiar daca eu nu’i sun, care continua sa ma astepte acasa, care continua sa ma ajute cand am nevoie de ajutor, toti prietenii care nu m’au facut sa simt in suflet lacrima asta mare, mare, pe care o simt azi, pentru prietenia aceasta.

Apoi ma gandesc la un alt om, pe care de asemeni l’am ignorat, ani de’a randul, un om care m’a iubit mai mult decat viata lui, si pe care totusi ma duceam sa’l vad atat de putin, chiar si in ultimele lui luni de viata, pentru ca aveam lucruri „mai importante”. Ma gandesc si’mi vine sa’mi smulg inima sa nu mai simt, sa nu ma mai vad, asa egocentrista cum sunt, neatenta, ignoranta, o fabrica de iluzii cu care hranesc sufletele celor din jur pana cand nu mai stiu cum sa ma mai prefac in iluzie.

Am pierdut un prieten, stiu ca nu e vina nimanui, implicit nici a mea, stiu ca de data asta chiar nu sunt vinovata, dar toata stiinta de pe lume nu face faptul in sine mai putin dureros. E ca o poveste repetata la nesfarsit, o poveste in care stau in fata unui calculator, fumez tigara dupa tigara si ma’ntreb cum ar trebui sa ma port? Ce’ar trebui sa mai fac? Cum sa multumesc pe toata lumea? In ce sa ma schimb? Ce e raul asta din mine care ma face sa fiu duala si sa impart mereu lumea in EU si CEILALTI? Mai sunt eu capabila sa iubesc, sa daruiesc macar un zambet cu tot sufletul, sau e si asta tot o alta iluzie?

Cum mă pot referi la Creator dacă El este proprietatea dăruirii?

Totuşi, serios, ce însemnă „proprietate”? Pot cu adevărat să iubesc sau să urăsc forţa de gravitaţie? De exemplu, îmi poate place dacă îmi aduce ceva bun. Dar asta nu înseamă că o iubesc sau o urăsc. Realizez că este ceva la nivel mineral şi de aceea mă refer la ea conform cu sentimentele mele, conform cu beneficiile pe care le primesc din asta.

Mă bucur de soare. Dar îl „iubesc” cu adevărat? Cum pot iubi soarele, în comparaţie cu o plantă, un animal sau un om?

Deci, cum mă refer la Creator? Mai întâi, se spune despre El: Eu nu îmi schimb HaVaYaH. Lumina superioară este în repauz total; este „Bunul care face bine atât celui bun cât şi celui rău”; Creatorul ne tratează cu iubire absolută.

Pe de altă parte, Creatorul este numită Măreţ, Teribil şi tot aşa. Tot răul vine de la El; tot binele îşi are originea în El. Totul este atât de contradictoriu încât devin confuz.

Dacă ceva este de neschimbat, este rău. De ce spun că Creatorul nu se schimbă?

Baal HaSulam explică în scrisoare numărul doi că dacă tatăl se relaţionează la fiul său cu iubire absolută, îl face pe acesta să îl urăscă în loc să îl iubească. De fapt, dacă nu există absolut nicio reacţie din partea tatălui, fiul vede că nu contează cum îşi tratează tatăl, pentru că oricum, tatăl său răspunde cu iubire absolută. Îl împiedică pe fiu să îşi dezvolte iubirea şi nu îi permite să se schimbe, să vadă conexiunea şi să stea în contact. Este ca şi cum ar avea în faţă un obiect nemişcat. Plantele au o anumită reacţie, animalele răspund chiar mai puternic, să nu mai vorbim de fiinţa umană. Apoi, reacţiile pozitive şi negative penetrează una în alta, creând o nouă legătură, o incluziune reciprocă.

Dar dacă Creatorul nu se schimbă şi, în acelaşi timp El este atât de iubitor şi de bun, atunci ce pot simţi pentru El? În niciun caz nu Îl pot lua pe El în consideraţie: Şi totuşi, dacă nu îl pot lua în consideraţie, atunci îl scot din imagine, ca şi cum El nu ar exista deloc. De ce aş lua în considerare pe cineva care nu se schimbă niciodată?

Este o noţiune foarte adâncă, care a fost explorată nu numai de Cabala. Totuşi, Cabalişti s-au străduit să demonstreze că tot timpul Creatorul este „Vino şi Vezi”; deci eu îl descopăr pe El. Nu Îl pot descoperi pe El Însuşi, Esenţa Lui, ci numai forma Lui care este îmbrăcată în materie. De aceea, când îl descoperim pe El în întregimea Lui, descoperim forma Lui ultimă şi perfectă şi îl vedem cu adevărat ca Absolutul, Perfectul, Eternul, Bunul care face bine.

În toate celelalte stări, vedem binele sau răul care vin de la El, funcţie de nivelul proprie corupţii, aşa cum este spus: „Fiecare judecă conform defectelor sale,” iar apoi, avem oportunitatea de a ne referi la El în măsura propriei deficienţe şi corecţii, iar astfel îl vedem pe El ca bun sau rău.

Şi totuşi, trebuie să credem ceea ce spun mari Cabalişti care l-au revelat pe El în adevarata Lui formă, că El este absolut bun şi dăruitor.

Deci trebuie să ne referim la el cu dorinţele noastre (Kelim): În acest moment, îl vedem pe Creator în măsură corectitudinii sau corupţiei dorinţelor noastre, dar atunci când îl descoperim pe El la capătul scării, vom revela faptul că El este Bunul care face bine.

Apoi toate contradicţiile vor dispărea; vom primi o „hartă a avansării” care este scalată la atitudinea noastră faţă de Creator. Aceasta ne va permite să vedem cum ne schimbăm şi cum, în concordanţă cu schimbarea noastră, se schimbă Creatorul în ochii noştri.

Ne exprimăm gratitudinea faţă de Creator pentru că ne-a dat această scară a ascunderii; cu ajutorul ei putem obţine conexiunea cu El. Altfel, nu am fi în stare să ne conectăm cu perfecţiunea.

Sursa: Ovidiu Blajanovici.

Trei dintre cei patru italieni acuzaţi de uciderea Andreei Cristina Marin, românca de 24 de ani găsită moartă pe o plajă din provincia italiană Macerata, au fost condamnaţi la câte 30 de ani de închisoare. Un al patrulea italian, care a primit 22 de ani de închisoare în primă instanţă, va contesta decizia la o curte superioară.

Curtea de Apel din Ancona, Italia, a confirmat recent condamnările la 30 de ani de închisoare emise cu procedură prescurtată pentru Sandro Carelli, de 59 de ani, care a comandat omorul româncei, şi pentru doi dintre cei trei executanţi materiali, Sebastian Capparucci şi Silvio Giarmanà, de 28 de ani. Al treilea presupus autor material al crimei, Valentino Carelli, fiul lui Sandro, condamnat în primă instanţă la 22 de ani de închisoare, va face recurs la Curtea de Casaţie, relatează gazetaromaneasca.com.

În dimineaţa zilei de 27 ianuarie 2012, pe o plajă din Porto Potenza Piceno, provincia Macerata, a fost găsit trupul neînsufleţit al Andreei Cristina Marin. Tânăra era întinsă cu faţa în jos, avea craniul zdrobit şi era acoperită parţial cu nisip. Poliţiştii au descoperit că a fost ucisă într-un bloc din apropiere, unde locuia. Au fost găsite urme de sânge şi materie cerebrală din ascensorul blocului până pe plaja alăturată, unde cadavrul a fost abandonat.

Fata, care locuia cu chirie în bloc de circa 20 de zile, lucra într-un club de noapte din Porto Recanati. Într-un astfel de club ea l-a cunoscut, cu patru ani înainte, pe Sandro Carelli, cu care a început o relaţie. După ce l-a părăsit pentru un italian mai tânăr, Carelli a angajat doi bărbaţi să o agreseze, supervizaţi de fiul său. Loviturile aplicate au dus la moartea tinerei.