Arhive blog

Reactiile emotionale ale oamenilor

Reactiile emotionale ale oamenilor la diferite situatii de viata sunt de multe ori determinate cultural si le-au fost impregnate prin educatie. Adica, am fost invatati ce trebuie sa simtim intr-o anumita imprejurare si cum este normal sa reactionam la diferiti stimuli.

Astfel, in functie de familia si de cultura in care ne-am nascut, exista o anumita „normalitate” in ceea ce priveste emotiile noastre si manifestarile lor. In cultura balcanica si in tara noastra sunt considerate „normale” manifestarile de furie, tipetele, urletele, atacul verbal (si fizic) la adresa altora, victimizarea, depresia, frica, tristetea existentiala, s.a.m.d.

Avem o toleranta nefireasca fata de emotii si manifestari emotionale disfunctionale, ba chiar mai mult, atunci cand cineva nu reactioneaza in acord cu cutumele acceptate social, consideram ca este ceva in neregula cu el si ne straduim sa-l facem sa se simta vinovat sau rusinat.

„Cum, nu te enervezi pentru ca…?” , „Nu esti trist / distrus / deprimat… acum ca…?” , „Accepti asa ceva, fara sa te razbuni / fara sa-i spargi capul?” , „Eu in locul tau mi-as smulge parul din cap / m-as sinucide daca mi s-ar intampla asta”, „Vai, ce mila imi este de tine, cred ca esti foarte deprimat…”, s.a.m.d.

Astfel de mesaje pe care le primesc oamenii de la cei din jur ii fac sa se simta vinovati daca nu se simt asa cum se asteapta cei din jur sa o faca. Vrem ca ceilalti sa sufere „asa cum se face” in diferite situatii, altfel ii aratam cu degetul si ii barfim.

Dragii mei, educatia emotionala care se practica la noi in tara nu este una sanatoasa pentru psihicul nostru. Sunt incurajate emotiile si manifestarile emotionale disfunctionale, care ne perpeturba echilibrul psihic si conduc la diferite patologii psihice si psiho-somatice (fizice).

Este necesar sa rescriem felul in care gandim, felul in care ne raportam la ceea ce ni se intampla, ceea ce simtim ca si consecinta a gandurilor noastre. Este necesar sa dobandim inteligenta emotionala, sa devenim stapanii gandurilor, emotiilor si reactiilor noastre si sa evoluam ca si fiinte umane care au posibilitatea sa-si aleaga felul in care percep si traiesc.

Sanatatea mentala este unul dintre bunurile cele mai de pret ale omului si se poate dobandi si mentine doar daca ne antrenam creierul sa reactioneze functional si echilibrat la tot ceea ce ni se intampla.