Rugămintea unei cămăşi întoarse pe dos

Mi’am îmbrăcat cămaşa pe dos. Eram frumoasă, cu firele deşirate.
Pe etichetă scria Made in China, iar eu am râs
gândindu’mă că şi pe mine ar trebui să scrie Made undeva –
într’o maternitate, într’o ţară, într’un oraş, în pântecul rotund al mamei mele pe care’o iubesc.
Oare ţi’am spus vreodată că te iubesc?
De ziua ei i’am dăruit flori şi cărţi, asta mai demult, când era aici
şi când zilele nu respectau niciodată ordinea din calendar.
Pe urmă l’am petrecut pe tata-care-nu-e-chiar-tata într’un mormânt.
A luat cu el câteva haine şi’o viaţă. Şi lui i’am dat ceea ce a iubit – pământ şi flori.
I-au dat şi alţii. Cu gândul acesta aş putea să trăiesc. De fapt, aş putea să trăiesc cu multe gânduri.
De exemplu, gândul că n’am fost în stare să dau un predicat verbal şi un complement direct,
când încă mai era cineva care să merite lecţia mea de gramatică.
Dar asta e o altă poveste, întotdeauna alta şi niciodată a mea. La fel ca povestea pe care începusem s’o spun,
despre cămaşa mea deşirată şi made,
despre viaţa mea întoarsă pe dos şi poate frumoasă,
despre nevoia de fi şi eu făcută, ca să nu trebuiască zi de zi să mă fac,
într’o poziţie necomfortabilă de demiurg stângaci care şi’a uitat mâinile’acasă.

Şi’uite’aşa mi’am îmbrăcat cămaşa pe dos.
Mi’aş dori uneori să nu mai trăiesc în atâtea paranteze.
Să nu mai existe punctul şi virgula dintre fericirea de ieri şi neştiinţa de mâine.
Să nu mai înceapă totul de la teama să fi spus cândva, cuiva, ceva ce n’am să spun nici de’acum înainte.

Îmi aduc aminte ca şi cum nu mi’aş aminti eu, ci o cămaşă cu etichetă.

Îmi aduc aminte că l’am strâns în braţe şi l’am rugat să mai rămână puţin.

Poate credeţi că plâng. Nu plâng eu. E o cămaşă întoarsă pe dos care nu ştie cum să se răsucească.
Dacă aş fi made aş înţelege rugămintea ei şi m’aş dezbrăca.
Dacă aş fi made i’aş tăia firele şi aş face’o frumoasă.

Între timp, cos pe spate numele unei sat. Litere strâmbe, culoare neasortată cu pielea mea searbădă.
Nici măcar nu e originală marca de made.
Eu însămi nu sunt de marcă.

Nu sunt de firmă, dar râd,
gândindu’mă că şi eu trebuie să fi fost fericită undeva.
Nu mai există locul, se înţelege, pentru că nici fericirea nu mai există.
Un nume şi’atât.

Dar aş vrea să înţelegeţi, cămaşa mea e întoarsă pe dos,
aşa, întoarsă, e frumoasă şi are etichetă Made in China.
Cămaşa e fericită, deşi nu ştie că e fericită, pentru că în China a făcut’o cineva şi e made

sursa: dora-netlog

Anunțuri

Posted on Ianuarie 26, 2014, in personale. Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: