Monthly Archives: martie 2014

Primul suflu de libertate

Se spune că “încrederea este îmbrăcăminte pentru Lumină”. Încrederea se referă la Lumina Reflectată, Lumina de Hassadim, o stare a unui drept care nu are nici chiar o cămaşă, dar nu are nevoie, deoarece are o astfel de Lumină puternică a încrederii.

Noi nu înţelegem asta, deoarece lumea noastră există prin forţa de primire. Creatorul este forţa de dăruire, lumea spirituală, care este starea noastră spirituală în acord cu Creatorul, adică noi, cu forţa noastră de primire dobândim forţa Creatorului de dăruire şi ajungem să integrăm aceste două forţe în noi.

Lumea spirituală, ceea ce înseamnă starea noastră spirituală, este stabilită atunci când echilibrăm aceste două forţe. Noi nu înţelegem ce este forţa dăruirii. Reprezintă o inimă şi o minte într-un mod cu totul diferit. Nu este numai o stare opusă pe care putem, cumva, să o imaginăm ca fiind contrară stării noastre. Este imposibil de imaginat, deoarece nu este nimic în noi care aparţine dăruirii, a dărui. Tot ceea ce noi considerăm ca dăruire nu este dăruire deloc.

Prin urmare, este spus:” Gustaţi şi vedeţi că Domnul este bun “. Dobândirea celui de-al doilea nivel este numită naştere, răscumpărare, deoarece este scris: “Am văzut o lume opusă”. Forţa de dăruire este atinsă de Sus. Doar când Lumina care Reformează vine, simţim şi înţelegem ce este, începând să muncim cu ea într-o anumită măsură.

Prima impresie a Luminii care Reformează este un anumit sentiment de libertate, a fi independent de dorinţa de primire, de voinţa de a mă umple, de a-mi face griji cu privire la mine, sentimentul constant al vasului meu, al lipsei, a căuta altceva care să mă împlinească. De îndată ce simţim primul sentiment de libertate, avem, de asemenea, un sentiment de încredere. Ne oprim să examinăm şi să controlăm vasul nostru, cât este de plin şi în ce măsură are nevoie de o umplere şi a măsura totul în raport cu mine.

Ne oprim să întrebăm: Ce am eu? Şi începem să întrebăm: Ce pot să fac? Sau, cel puţin să încercăm să o facem. Noi primim Lumina care Reformează care ne ridică şi ne trimite la un nivel la care devenim independenţi de dorinţa noastră de primire. Asta înseamnă că, am dobândit încredere. Cu cât mai mult ne putem restrânge, cu atât mai sus ridicăm Lumina Reflectată, dorind să stabilim dăruirea prin noi înşine, cu atât mai mult vom dobândi forţa încrederii şi Lumina de Hassadim în care putem revela Creatorul.

Reclame

In spatele tuturor lucrurilor e Dumnezeu

Am citit acum o poveste. Mi-a placut . Poate ca o stiti, poate ca nu :). Poate ca e mult de citit, poate ca nu 🙂

Odata ca niciodata, a existat un Suflet Mic, care i-a declarat lui Dumnezeu:

– Stiu cine sunt!

Si Dumnezeu a raspuns:

– Ce-mi spui e minunat! Si cine esti tu?

Micul suflet a strigat :

– Eu sunt Lumina!

Dumnezeu a zambit cu drag:

– Ai dreptate! Esti, intr-adevar, Lumina.

Micul Suflet era extrem de fericit; Tocmai deslusise misterul pe care intreg Regatul dorea sa-l descopere.

– Uau !, spunea Micul Suflet, asta e grozav!

Dar curand, doar a sti nu i-a mai fost suficient. Micul Suflet a inceput sa-si doreasca sa fie ceea ce tocmai descoperise ca este.

Si astfel, Micul Suflet a mers din nou la Dumnezeu (ceea ce nu e deloc o idee rea pentru sufletelele care-si doresc sa fie Ceea ce Sunt cu Adevarat) si i-a spus :

– Acum, ca stiu ce sunt, pot sa si fiu ceea ce sunt ?

– Adica vrei sa FII Ceea ce ESTI cu Adevarat?, il intreba Dumnezeu.

– Pai, raspunse el, una este sa stiu ce sunt, si cu totul alta e sa fiu ceea ce sunt. Vreau sa simt cum e sa fiu Lumina.

– Dar tu chiar Esti Lumina!, ii raspunse Dumnezeu cu un zambet larg.

– Intr-adevar! Dar eu chiar vreau sa simt cum e sa fii lumina, se tot plangea Micul Suflet.

– Asa deci ?, raspunse Dumnezeu razand in barba-i, ar fi trebuit sa-mi dau seama de asta mai devreme, mereu ai fost un spirit aventuros.

Atunci privirea lui Dumnezeu se schimba :

– Ar fi totusi un lucru.

– Ce? intreba Sufletelul.

– Pai, nu exista decat Lumina. Vezi tu, am creat doar ceea ce esti tu si, astfel, nu exista nici o modalitate prin care tu sa traiesti experienta a Ceea ce Esti, atata vreme cat nu exista opusul a ceea ce esti.

– Adica ?, intraba confuz, Micul Suflet.

– Hai sa ne gandim in felul urmator, ii spuse Dumnezeu: tu esti ca o lumanare in Soare. Esti acolo impreuna cu alte milioane, miliarde de lumanari, pentru a crea Soarele. Si Soarele nu ar fi el insusi fara de tine; el nu ar fi Soarele, fara una din lumanarile sale. Si fara tine, el nu ar mai fi Soarele, pentru ca nu ar mai straluci la fel de puternic. Deci, cum ai putea sa te cunosti pe tine insuti ca fiind Lumina, cand tu esti in Lumina?

– Pai, ii raspunse Sufletelul, tu esti Dumnezeul, gandeste-te la o solutie.

Dumnezeu zambi din nou si-i spuse :

– Am gasit deja solutia. Pentru ca nu te poti vedea ca fiind Lumina, atata vreme cat tu esti in Lumina, atunci te vom inconjura cu intuneric.

– Ce este intunericul ?, intreba Micul Suflet.

– Este ceea ce tu nu esti.

– Imi va fi frica de intuneric ?, intreba Micul Suflet.

– Doar daca alegi tu sa-ti fie frica. Nu are, de fapt, de ce sa-ti fie teama, decat daca tu decizi asta. Vezi tu, noi ne jucam; doar ne prefacem ca e intuneric .

– Aaa ! exclama Micul Suflet, deja m-am linistit.

Apoi Dumnezeu ii explica faptul ca pentru a putea trai o experienta anume, va trebui sa apara exact opusul starii respective :

– Si asta este un mare dar, pentru ca fara el, nu ai putea afla cum sunt toate de fapt. Nu ai putea sa cunosti Caldura, fara ajutorul Frigului, Sus fara Jos, Rapid fara Incet, Stanga fara Dreapta, Aici fara Acolo, Acum fara Atunci. Si astfel, incheie Dumnezeu, sa nu ridici pumnul ori vocea impotriva intunericului, nici sa nu-l blestemi. In schimb, fii Lumina in Intuneric si nu te intrista din cauza lui. Atunci vei sti Cine Esti cu Adevarat si toti ceilalti vor sti asta. Lasa-ti Lumina sa straluceasca, pentru ca si ceilalti sa afle cat esti de special.

– Vrei sa spui ca e in regula sa-i las pe cei din jurul meu sa vada cat de special sunt?, intreba Micul Suflet.

– Bine-nteles! raspunse Dumnezeu razand; este perfect in regula! Dar aminteste-ti ca ”special” nu inseamna “mai bun”. Toti sunt speciali, fiecare in felul sau. Desi multi dintre ei au uitat lucrul acesta. Isi vor da seama ca este in ordine sa se considere si ei speciali la randul lor, doar atunci cand tu vei reusi sa accepti ca tu esti special.

– Minunat !, radea Micul Suflet sarind in sus de bucurie, pot sa fiu oricat de special imi doresc!

– Si poti sa incepi lucrul acesta, chiar acum! ,ii mai spuse Dumnezeu, care dansa de bucurie, impreuna cu Micul Suflet. Apoi, il intreba :

– In ce mod iti doresti tu sa fii special ?

– Nu inteleg. raspunse Micul Suflet.

– Pai, a fi Lumina inseamna a fi special, si a fi special are multe aspecte. Este special sa fii bun. Este special sa fii bland. Este special sa fii creativ. Este special sa fii rabdator. Poti sa-mi spui in ce fel ai mai putea sa fii special?

Micul Suflet a ramas tacut pentru un moment :

– Ma pot gandi la multe feluri de a fi special!, exclama Micul Suflet. Este special sa fii de ajutor. Este special sa fii darnic. Este special sa fii prietenos. Este special sa fii bun fata de altii.

– Intr-adevar, ii raspunse Dumnezeu, iar tu poti sa fii toate acestea, sau orice parte iti doresti, oricand! Asta inseamna sa fii Lumina.

– Stiu! Stiu! Stiu ce vreau sa fiu! striga Micul Suflet cu mult entuziasm, vreau sa fiu special, fiind iertator. E ceva special sa ierti?

– O, da! e foarte special.

– Ce bine! Asta vreau sa fiu! Vreau sa fiu iertator! Vreau sa traiesc experienta a ce inseamna sa fii iertator.

– Bun, spuse Dumnezeu, dar inainte ar trebui sa stii ceva.

Micul Suflet devenea putin nerabdator. Parea ca mereu apar unele complicatii.

– Ce anume ar trebui sa stiu ?, ofta Micul Suflet.

– Nu ai pe cine sa ierti.

– Nimeni? Micul Suflet abia putea crede asta.

– Nimeni! raspunse Dumnezeu. Tot ce am creat este perfect. Nu exista nici macar un suflet in toata creatia care sa fie mai putin decat perfect. Uita-te in jurul tau!

Abia atunci observa Micul Suflet marea multime ce se adunase in jur. O multime de suflete venisera din toata imparatia, pentru ca se raspandise vorba cum ca Micul Suflet purta aceasta conversatie cu Dumnezeu si cu totii erau curiosi sa o auda. Privind in jurul lui, Micul Suflet a trebuit sa-i dea dreptate: nu exista nimeni mai putin minunat, mai putin magnific, mai putin perfect decat el insusi. Atat de minunata si stralucitoare era multimea din jur, incat Micul Suflet abia o putea privi.

– Atunci pe cine ai putea ierta ?, intreba Dumnezeu.

– Of! Nu va mai fi deloc distractiv, se imbufna Micul Suflet. Imi doream sa traiesc experienta iertarii. Doream sa aflu cat e de special sa fii iertator.

Si astfel Micul Suflet tocmai aflase cum e sa fii trist.

Dar chiar atunci, un Suflet Prietenos iesi din multime si se apropie.

– Nu te intrista Suflet Micut, ii spuse Sufletul cel Prietenos, te voi ajuta eu.

– Da ?!?, se lumina Micul Suflet, dar cum?

– Iti voi aduce pe cineva pe care sa ierti.

– Poti face tu acest lucru ?

– Cu siguranta! ciripi Sufletul cel Prietenos, pot sa apar in viata ta urmatoare si sa ma comport in asa fel, incat tu sa ai pe cine ierta.

– Dar de ce? De ce ai face lucrul acesta?, intreba Micul Suflet. Tu, care esti o fiinta atat de perfecta! Tu, care vibrezi atat de putermic, incat abia te pot privi. Ce te-ar putea face sa vrei sa-ti incetinesti vibratia atat de mult, incat Lumina pe care o radiezi acum sa se transforme intr-un Intuneric dens ? Ce te-ar putea face, pe tine – care esti atat de usor, incat dansezi deaspura stelelor si te misti prin imparatie cu viteza gandului – sa apari in viata mea si sa comiti astfel de lucruri ?

Micul Suflet fu suprins de raspuns.

– Nu fi atat de mirat, spuse Sufletul cel Prietenos, si tu ai facut acelasi lucru pentru mine. Nu-ti amintesti? Ohooo, am dansat de multe ori impreuna, noi doi. Am dansat impreuna de-a lungul veacurilor. Ne-am jucat impreuna de multe ori si in multe locuri. Tu doar nu-ti amintesti. Am fost amandoi un Tot.

Impreuna am fost Sus-ul si Jos-ul, Stanga si Dreapta, Aici si Acolo, Acum si Atunci. Am fost Femeia si Barbatul, Bunul si Raul, am fost amandoi si Victima si Agresorul. Astfel ne-am intalnit de nenumarate ori, noi doi, fiecare aducandu-i celuilalt exact ceea ce avea nevoie pentru a putea trai experienta a Ceea ce Suntem cu Adevarat.

Sufletul cel Prietenos explica mai departe : Voi veni in viata ta urmatoare si voi fi «cel rau» de data asta. Iti voi face niste lucruri groaznice, si abia atunci tu vei putea trai experienta a ceea ce inseamna sa fii Cel care Iarta.

– Dar ce anume imi vei face de va fi atat de inspaimantator?, intreba Micul Suflet, putin speriat.

– Pai, ne vom gandi noi impreuna la ceva, raspunse Sufletul cel Prietenos, facandu-i un semn cu ochiul.

Sufletul cel Prietenos devenise deodata serios si spuse cu o voce slaba :

– Ai avut dreptate inainte, sa stii.

– La ce te referi ?

– Va trebui sa-mi incetinesc vibratiile si sa devin violent, pentru a putea face toate aceste lucruri nu prea placute. Va trebui sa ma prefac ca sunt cineva foarte diferit de ceea ce sunt de fapt. As avea o favoare sa-ti cer.

– Cere-mi orice!, striga Micul Suflet, incepand sa danseze si sa cante: Voi putea fi Iertator! Voi putea fi Iertator!

Atunci Micul Suflet observa ca Sufletul cel Prietenos ramase foarte tacut.

– Ce anume doresti sa-mi ceri? Ce as putea sa fac pentru tine? Esti un inger ca faci toate acestea pentru mine.

– Bine-nteles ca Sufletul cel Prietenos este un inger, interveni Dumnezeu. Toti sunt ingeri. Aminteste-ti asta mereu: Eu va trimit numai ingeri.

Si atunci Micul Suflet nu-si dorui nimic mai mult decat sa indeplineasca dorinta prietenului sau:

– Ce pot sa fac pentru tine ?

Sufletul cel Prietenos raspunse:

– Atunci cand te voi lovi si te voi izbi. in momentele in care iti voi face cele mai groaznice lucruri pe care ai putea sa ti le imaginezi, in chiar acel moment, aminteste-ti te rog Cine Sunt cu Adevarat.

– Oooo, imi voi aminti!, plangea Micul Suflet, iti promit! Mi te voi aminti exact asa cum esti acum, aici.

– Bine, raspunse Prietenul sau, pentru ca, vezi tu, eu ma voi preface atat de bine, incat voi uita si eu la randul meu. Si daca nu iti vei aminti tu cine Sunt cu Adevarat, s-ar putea sa nu mai fiu in stare sa-mi reamintesc pentru o perioada lunga de timp. Si daca uit Cine Sunt, s-ar putea ca si tu sa uiti Cine Esti. Si astfel vom fi amandoi pierduti. Va fi nevoie ca un alt suflet sa vina si sa ne aminteasca amandurora Cine Suntem.

– Nu, nu vom uita, ii promise Micul Suflet, iti voi reaminti eu. Si iti voi multumi ca mi-ai adus acest dar – sansa de a trai experienta a Cine Sunt cu Adevarat.

Si astfel, cei doi cazusera de acord. Micul Suflet isi incepuse noua viata, emotionat sa fie Lumina, ceea ce era foarte special si entuziasmat sa faca parte din acel ceva foarte special, numit Iertare.

Micul Suflet astepta cu nerabdare sa fie in stare sa traiasca experienta Iertarii si sa-i multumeasca oricarui suflet care facea ca acest lucru sa fie posibil. Si, ori de cate ori un nou suflet aparea in preajma lui – chiar daca acel nou suflet ii aducea bucurie ori tristete – dar mai ales daca ii aducea tristete – Micul Suflet isi amintea ce-i spusese Dumnezeu:

– Adu-ti aminte: eu va trimit numai ingeri.

Tiganul lautar si noua clasa politica

Un tigan lautar canta la o sindrofie de parlamentari. La un moment dat, unul mai cherchelit, il intreaba:
– Ia zi tigane, pe vremea lui Ceasca ai cantat pentru aia din UTC?
– Am cantat coane, ca n-aveam incotro.
– Dar pentru aia din securitate?
– Am cantat, ca si aia petreceau si nu puteam sa refuz.
– Dar pentru nomenclaturisti, ai cantat?
– Am cantat coane, ca era belea, nu puteam sa zic nu.
– Fii tu al dracu’ de cioara comunista, ce te-ai mai descurcat!

Vine lautarul acasa trist si-n timp ce-si numara banii, piranda il intreaba:
– Ce-ai mo, da ce esti suparat ca uite ce da bani ai loat?.
– Da fa, da’ uite ce mi-au zis.

Si-i povesteste. La care piranda:
– Mo , da’ nu puteai si tu sa spui ca n-ai cantat?
– Cum fa sa spun asta, ca erau toti acolo.

Let it be, let it be…

Nu inchidem usile in urma noastra, ne am obisnuit doar sa le apropiem usor. Le lasam intredeschise si, din cand in cand, o rafala de curent ne face sa mai aruncam cate o privire peste umar.
Acolo sunt toti cei pe care nu i lasam sa plece. Cand se smulg, fortat, din bratele noastre inclestate, vor lua cu ei fragmente din noi. Le am dat, de bunavoie, bucati de suflet cat timp au fost chiriasii inimilor noastre, si uitam sa le mai luam inapoi cand ne fac cu mana din prag. Cei care vin ulterior, si care n au nicio vina, ne gasesc tot mai goi, mai dezradacinati, mai in deriva. Ne gasesc ca pe niste case bantuite de fantomele celor care ne au intalnit mai devreme. Si pentru ei ne a mai ramas de dat doar saracia unui suflet vandalizat de cate o speranta esuata in drumul spre marea iubire.
Cel mai greu pe lumea asta mi a fost sa raman la fel. La fel, indiferent din ce parte bate vantul, indiferent daca ploua sau e soare, si indiferent daca dimineata ma intampina cu oameni care vor sa mi intre in viata, sau cu oameni care vor sa iasa din ea.
Si ma gandesc uneori c ar fi mai corect sa ne indragostim cu ficatul, nu cu inima. Pentru ca ficatul nu doare niciodata, asa cum iubirea nu doare. Ne dor orgoliile noastre ranite, ne dor asteptarile noastre nematerializate, ne dor proiectiile asupra a ceea ce ne am dorit sa traim, si ne doare, in general, piesa de teatru regizata de noi, dar cu actori nepotriviti. Dar dragostea adevarata nu doare. E singura pentru care merita sa lupti, dar e singura pentru care nu va trebui niciodata s o faci. Pentru toate celelalte insa, mie mi rasuna in minte versurile celebre ale lui Beatles: „let it be, let it be…

Garanţia reciprocă a bunei dispoziţii

Singura noastră problemă este stabilirea unei conexiuni potrivite. Pentru moment, nu suntem conectaţi deloc, dar când conexiunea devine mai puternică şi mai precisă, vom avea nevoie să ştim cum să o realizăm. 

Să presupunem că am milioane de şiruri de caractere de alăturat şi tu dispui de milioane de şiruri de alăturat şi trebuie să ştim cum să le unim corect, care şir se conectează la altul, în ce frecvenţă şi când, în ce ordine şi secvenţă.

Esenţial este a se simţi importanţa obiectivului. Garanţia reciprocă este sentimentul interior care ar trebui realizat, ce determină starea interioară a noii realităţi. Nu este doar un punct de conexiune între noi, se lărgeşte apoi şi devine un punct al noii realităţi. De aceea, avem nevoie de sentimentul importanţei care ne dă atât de mult şi care susţine şi favorizează punctul garanţiei reciproce, care devine mai târziu garanţia reciprocă între mine, care include întreaga lume şi Creator.

Este importanţa obiectivului, importanţa grupului şi importanţa prietenului. Trebuie să precizez constant lucrurile, să ştiu ce am nevoie în scopul de a creşte ideea de garanţie reciprocă la un moment dat: ce este redundant, adică ce nu am nevoie.

Importanţa muncii trebuie să fie mare şi noi trebuie să o evocăm în fiecare prieten.

În cele din urmă, ne întoarcem spre măreţia grupului care trebuie să impresioneze pe toată lumea într-un mod diferit, aprinzând gelozia, pasiunea, o dorinţă de respect, de control, cu alte cuvinte, folosind toate mijloacele pentru a ne încuraja şi a ne agita. Astfel, toată lumea ar trebui să muncească asupra tuturor. Garanţia reciprocă începe atunci când văd că este responsabilitatea mea ca prietenul meu să fie într-o stare de spirit bună fiind printre noi şi apoi, această garanţie reciprocă se dezvoltă tot mai mult.

Creatorul “a neglijat”, “a ratat” sau “a lăsat ceva nepotrivit”?

Introducere la Cartea Zohar: Atunci când examinaţi cele trei stări de sus, veţi găsi că una o necesită pe cealalaltă, într-un mod în care, dacă una ar trebui să fie anulată, celelalte ar fi anulate.

Plângerea cea mai frecventă şi de înţeles împotriva Creatorului este: De ce nu a creat El totul în forma finită? Aparent, aceasta era mai uşoară? De ce are El nevoie ca noi să suferim şi astfel, conştient sau inconştient, să-L blestemăm drept cauza suferinţei noastre? De ce El nu ne-a creat perfecţi, ci complet opus? De ce trebuie să ne dezvoltăm din rău în rău şi să recunoaştem asta iar şi iar? Devenim atât de conştienţi de acest lucru, încât ne provoacă disconfort şi devine rutină.

Poate Creatorul “a neglijat”, “a ratat” sau “a lăsat ceva nepotrivit”? Cum pot să provină din perfecţiune astfel de acţiuni imperfecte? “Plângerile clienţilor” sunt destul de exacte.

Pe de altă parte, dacă încercaţi să priviţi problema din partea Creatorului: de fapt, de ce are El nevoie să creeze cele trei stări ale creaţiei şi să ne conducă prin calea unei mari suferinţe de la prima la a treia stare? Cum a putut să devină posibilă starea a doua, căderea din Infinit în lumea noastră care este cea mai rea şi contradictorie pe care o reconstituim? Cum poate El să gestioneze toate aceste sisteme, să fie inclus, “îmbrăcat” în ele, pentru a manifesta diferite forme de relaţii şi a ne da lecţii?

Înţelegem că părinţii din lumea noastră nu au de ales deoarece, aşa cum este spus:”impulsul din inima omului este rea din tinereţea sa”. Aici, rigoarea în ceea ce priveşte copiii este necesară. Dar, de ce Creatorul Atotputernic a recurs la astfel de metode?

Pe scurt, toate întrebările cheie referitoare la fiinţa creată se concentrează pe cele trei stări, pe spirala de perfecţiune (1) prin sistemele lumilor (2) la perfecţiune (3) şi, acolo este problema de viaţă şi de moarte, problema suferinţei, complet separată de conştiinţa spirituală. Noi nu putem justifica acest lucru cu mintea noastră.

Totuşi, dacă înţelegem adevărata relaţie dintre cele trăi stări, vom rezolva toate ptoblemele similare, elaborarea unei abordări sistematice pentru ele, atunci când ele se vor înfăţişa în faţa noastră. De fapt, Creatorul a creat prima stare perfectă, unică. Este imuabilă; nimic nu se petrece în contradicţie cu perfecţiunea. Totuşi, această perfecţiune nu se dezvăluie în Creator, ci în fiinţele create care primesc şi doar în starea lor interioară pe care o numim “a treia”. În prima stare, fiinţele create nu se simt deloc, ele nu există cu adevărat. Ele încep să se manifeste ca existente în măsura în care ele ating perfecţiunea. Trecând de starea actuală şi atingând gradele spirituale, în aceeaşi măsură, ele simt existenţa lor până ce urcă la înălţimea lor, la egalitate cu Creatorul.

Astfel, perfecţiunea inerentă în prima stare decurge din a treia, în care fiinţa creată o atinge. Dar la început, ele reprezintă un mic Reshimot, potenţial şi trebuie să treacă printr-un anumit proces pentru a ajunge, în final, la perfecţiune. Acest proces este a doua stare.

Evitând destinul fatal

Cred că, în zilele noastre, o persoană trebuie să aibă o înțelegere clară a ceea ce se întâmplă în lume. Absoarbe un fluviu de informații despre dezastre naturale, evenimente tragice și probleme sociale, și totuși nu are o imagine clară asupra a ceea ce se întâmplă.

Bineînțeles, trebuie să vedem întregul sistem în general. Dar o persoană de azi nu simte frica universală pentru viitor. Pentru asta, trebuie să fie la un nivel complet diferit, să aibă o privire asupra lumii mai largă, și să fie în stare să vadă orizonturi îndepărtate. După părerea mea, această teamă va apărea în oameni simpli când natura va începe să ne trezească prin dezastre naturale care vor zdruncina o persoană: Ceva fără precedent se aproapie de tine și nu ești capabil să îl eviți.

Este posibil să îl îmblânzești sau să-l camuflezi cumva, să fugi sau să te ascunzi de ceea ce se întâmplă într-o societate. O persoană nu se simte deocamdată ca un iepure prins la colț de un șarpe boa care se apropie. În această stare, nu vom fi capabili să facem nimic pentru că natura însăși ne va zdruncina pentru a aduce conștientizarea a faptului că toate acestea reprezintă destinul fatal și crud. Este de dorit ca persoana să își dea seama de această imagine nu la momentul acțiunii înseși, atunci când dezastrul este deja de neevitat, ci înainte, pentru a-l descrie și pentru a înțelege cum să-l evite.

Trebuie să arătăm toate acestea în manualul de Educație Integrală, vorbind despre natura însăși a egoismului și despe cum în lumea noastră nu putem să-l îndreptăm nicicum pentru că noi nu avem ustensilele pentru asta. Suntem ghidați de dorința de a umple, de a ne sătura, chiar pe socoteala celorlalți. Sau vrem pur și simplu să-i umilim pe ceilalți din moment ce atunci când ne ridicăm deasupra lor, ne simțim mai confortabil. Aceasta este o forță egoistă enormă care lucrează în toate sensurile.

Egoul este singura forță a naturii. Toate legile fizice, chimice, biologice și genetice derivă doar de la ego. Întreaga noastră lume este un mare ego. Aceasta este dorința de a primi, de a fi umplut, dorința de a absorbi, de a fi întărit, de a ajunge la satisfacția maximă, și așa mai departe. În plus, simt în permanență și îmi măsor starea raportat la mediu. Dacă am un băț în mână și vecinul meu are două, sufăr deja.

Reiese din asta că nu există nicio putere în lume care să poate înfrâna cumva egoul. Deci unde este a doua forță care va fi gata să-l echilibreze? Asta este exact ceea ce trebuie noi să găsim.

Cineva poate să găsească această forță numai într-o societate organizată corect. Când o asemenea societate privește la tsunamiul care se apropie, începe să se unească astfel încât în cadrul conexiunii corecte dintre oameni, ei vor descoperi atributul altruist general, cu ajutorul căruia fiecare este inclus în ceilalți și devine un întreg colectiv.și această forță se va opune și va înfrunta atât egoul individual cât și pe cel colectiv. Când ținem în mâinile noastre cele două forțe și putem să le folosim în mod corect, vom ajunge la un sistem echilibrat, la relația corectă în ceea ce ne privește pe noi înșine, în ceea ce privește societatea, natura și lumea.

Spre cine ne întoarcem ?

Întrebare: Cum este posibil să explicăm unei persoane, de exemplu, că lipsa noastră de echilibru cu natura poate influenţa biosfera? 

Răspuns: Creaţia întreagă este un singur sistem! Lumea este globală;toate sistemele sunt reciproc unite. Atunci când întrebaţi cum fiecare dintre noi influenţează mediul natural sau provoacă un tsunami prin gândurile negative, coborâţi la nivelul persoanei care spune:Explică-mi, de ce există un cutremur în ocean, de a venit un val să acopere pe toată lumea? Deisgur, nu-i putem arăta asta. 

În ce mod este posibil să abordăm oamenii pentru a le arăta totul? Eu însumi mă regăsesc într-o dilemă totală. Prin urmare, este de preferat să-i abordăm altfel. 

Atunci când privim societatea, vedem cum începe să sufere, cum vechea clasă de mijloc este gata să dispară progresiv, coborând spre clasa de jos şi clasa de jos este deja sub pragul sărăciei. Spre astfel de persoane ne întoarcem. 

Ei nu sunt interesaţi de întrebări elevate, deşi pot fi oameni instruiţi, ci mai degrabă o existenţă normală, liniştită şi calmă care-i interesează. Viaţa i-a bătut atât de tare, încât ego-ul a redus câmpul lor de percepţie la o stare niminală: Dă-mi…Am interiorizat astfel de admiraţie şi un astfel de respect pentru America, în timp ce există 43 de milioane de americani ce aşteaptă un singur lucru, să mănânce un bol de supă gratuit şi să obţină un loc de dormit într-o cameră. 43 de milioane! În micul său cerc, persoana are nevoie ca totul să fie în regulă:să mănânce, să doarmă, să închidă ochii şi să nu vadă nimic. Oamenii care sunt aproape de această situaţie sunt mai sensibili şi absorb mai uşor metoda integrală pe care le-o aducem. 

Întrebare: Dar, nu le aducem o formulă care este deja prea simplistă? 

Răspuns: De ce? Sunt oameni normali care înţeleg şi resimt deja unde se îndreaptă omenirea. Şi astăzi, există mulţi oameni de acest gen! Nu sunt oameni care sunt născuţi în colonii (foşti deţinuţi) undeva, care au ieşit din peşteri sau au coborât din munţi, ei sunt oameni instruiţi, normali.

Italienii vor să producă brânza „La Marchesa” la Vâlcea

O companie italiană vrea să construiască în județul Vâlcea o fabrică de procesare a laptelui, cu tehnologia renumitei companii „La Marchesa”, unde să producă anual până la 2.000 de tone de brânză.

Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Ion Cîlea, a declarat că a purtat o primă rundă de discuții cu italienii care vin din regiunea Caserta.

În primă fază, italienii s-au arătat interesați de potențialul zootehnic al județului, de numărul de bovine și de arealul unde sunt concentrate cele mai multe animale.

“Intenția declarată a investitorilor italieni este de a construi o fabrică în complex cu o fermă de bivolițe sau vaci, dar iau în calcul și organizarea unor centre de colectare a laptelui din fermele locale ale crescătorilor de animale, în așa fel ca fabrica să aibă asigurată materie primă pentru producerea anuală între 1000 — 2000 tone brânză”, a declarat președintele CJ, Ion Cîlea, pentru agerpres.ro.

Propunerea de reducere a comisioanelor…

Propunerea de reducere a comisioanelor interbancare la 0,2% pentru cardurile de debit şi 0,3% pentru cele de credit, loveşte în cei care finanţează majoritar economia şi frânează recuperarea decalajelor.

Afirmația îi aparține preşedintelui executiv al Asociaţiei Române a Băncilor, Florin Dănescu, care a criticat dur această măsură.

„Dacă orice tip de iniţiativă astăzi este, într-o formă sau alta, de a fi cu faţa spre electorat, cred că ar trebui să găsim soluţii pozitive şi de sprijinire a jucătorilor din economie. A sprijini jucătorii dintr-o economie nu înseamnă să încerci în momentul de dezvoltare a României, când trebuie să prindem din urmă tot felul de indicatori avansaţi faţă de cei ai României şi dacă găsim soluţii prin care să spunem jucătorilor dintr-o piaţă liberă cum să-şi stabilească costurile, cum să-şi structureze procesele, modele de business, eu cred ca nu este sprijinul pe care îl căutau jucătorii din economie să prindă din urmă economiile mai dezvoltate”, a afirmat Dănescu, citat de mediafax.ro.