DATORIILOR POSTURILOR DE TELEVIZIUNE

Este bine stiut, macar de cititori blogului acesta, ca scenariul pus la cale, de multă vreme, împotriva presei libere din România! Presă care, în primii ani de după 1989, le scăpase de sub control şi care, mai ales după venirea la putere a lui Traian Băsescu deranja foarte tare pentru că nu putea fi controlată! Dacă în audio-vizual s-a făcut linişte prin intermediul CNA, o lege a presei nu a putut fi dată, iar presarii le-au scăpat de sub control! Astfel că multe subiecte incendiare au fost lansate, în primul rând, în presa scrisă! Şi atunci a fost pus la cale un scenariu foarte bine organizat prin care s-a declanşat RĂZBOIUL ÎMPOTRIVA PRESEI TIPĂRITE! Prima mişcare a reprezentat-o mutarea centrului de interes al agenţiilor de publicitate către audio-vizual (mai ales televiziuni). O lovitură mortală pentru multă parte a presei tipărite care fie a dispărut, fie a trecut numai pe spaţiul electronic… După care au început tot felul de acţiuni menite a închide gura ziarelor care încă mai spuneau adevărul despre ceea ce se întâmplă în ţara asta!… Toată lumea ştie despre ce este vorba, mulţi au înţeles exact mecanismul. Şi cu atât mai de neînţeles este momentul în care unul care îşi zice ziarist (deşi nu are nicio pregătire pentru asta, a rămas doar cu- leceu’! ), unul care nu mai are ziar de multă vreme, are un spaţiu pe internet unde aruncă, din an în paşte, câte o ştire (la comandă? Sau pentru şantaj?!…) ne cere socoteală. Că nu spunem prostii s-a verificat atunci când un parlamentar ne-a reclamat (nouă) că i s-au cerut câteva mii de euro ca să nu dea pe o televiziune filmarea cu o cameră ascunsă a nevestei parlamentarului respectiv! Nu a vrut să dea banii şi… a apărut filmarea!… Folosită, desigur, în plină campanie electorală de altul care îl furajează!… Pe lângă ăştia (se spune!) respectivul (ca şi alţii) ar primi şi o soldă în calitatea lui de ofiţer acoperit!… De ridicol!… Să ajungi în situaţia ca un asemenea individ să îţi ceară ţie socoteală (instituţie cu ziare tipărite… plată către tipografie… cu angajaţi… cu plata utilităţilor… cu redacţie…) că ai avea piedrderi! Păi mai toată presa din România are pierderi, în acest moment, tocmai datorită războiului economic pe care îl duc instituţiile statului împotriva presei tipărite! Mai nou, au intrat în belea şi televiziunile! Iată situaţia datoriilor (de milioane de euro!) ale televiziunilor din România!

DATORIILOR POSTURILOR DE TELEVIZIUNE, AŞA CUM APAR ele pe site-ul MINISTERULUI DE FINANŢE, PENTRU ANUL 2014
1. Societatea Română de Televiziune (TVR): -157.791.165 euro
2. PRO TV SRL (PRO TV): -151.778.648 euro
3. Realitatea Media (Realitatea TV): -91.931.352 euro
4. Antena TV Group (Antena 1, Antena Stars şi ZU TV): -33.443.657 euro
5. Dogan Media International (Kanal D): -25.492.702 euro
6. Prima Broadcasting Group (Prima TV): -14.478.101 euro
7. Ridzone Computers SRL (România TV): -7.465.147 euro
8. Antena 3 SA (Antena 3): -6.028.670 euro
9. B1 TV Channel (B1 TV): -3.758.096 euro

Anunțuri

Posted on Iunie 21, 2015, in informatii utile. Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: