În troleu, doi copii sporovăiesc în continuu treburi de-ale lor, ceva despre un joc, un concurs, un măr etc. Bunica lor intervine din când în când, explicându-le calmă diverse. După vreo jumătate de oră, cei trei se îndreaptă spre ușă, să coboare la prima, moment în care o bătrână din apropiere izbucnește ascuțit:
– Pfuuu, da’ cum îi suportați, doamnă? Nu vă omoară? Băiatu’ ca băiatu’, a vorbit, da’ fata, cât 20. Păi așa, mamaie? Nu vedeți că bunica abia mai are suflu-n dânsa? E bătrână și ea, nu se poate s-o omorâți așa cu vorba.
Copiii au tăcut mâlc, la fel și bunica, în schimb ”mamaia” turuie voioasă:
– Mai aveau și telefoane… Dac-aveau tablete, apoi alea-i înnebuneau. Că te-nnebunește.
– Pe vremea mea, aveam tăbliță! intervine un bătrân. Și-acum o mai am! Se făcea școală…
– Noroc că are bunica atâta liniște-n ea! Comentatoare s-o faceți pe fată, comentatoare de sport!