În școlile noastre, blazarea e ca o bacterie rezistentă de spital. Alienarea de propria creștere și cunoaștere se dobândește.
Am stat ieri de vorbă cu mai mulți elevi de liceu. Sporovăiau despre profesorii lor – manierismele lor, țăcănelile lor, ticurile lor, amenințările lor, lehamitea lor, înjurăturile lor, autismul lor.
Vorbeau despre ele ca despre ceva ”cool”, care le colorează viața: care le legitimează, în bănci, postura de spectatori ai unui teatru trist, grotesc și ilar vrei-nu-vrei. Vorbeau cu detaşarea celor care nu datorează nimic acestor oameni. Cu excepția jenei sau a fricii. Read the rest of this entry →