Blazarea, in scoli

În școlile noastre, blazarea e ca o bacterie rezistentă de spital. Alienarea de propria creștere și cunoaștere se dobândește.
Am stat ieri de vorbă cu mai mulți elevi de liceu. Sporovăiau despre profesorii lor – manierismele lor, țăcănelile lor, ticurile lor, amenințările lor, lehamitea lor, înjurăturile lor, autismul lor.
Vorbeau despre ele ca despre ceva ”cool”, care le colorează viața: care le legitimează, în bănci, postura de spectatori ai unui teatru trist, grotesc și ilar vrei-nu-vrei. Vorbeau cu detaşarea celor care nu datorează nimic acestor oameni. Cu excepția jenei sau a fricii.
Nu generalizez, nu vă înfuriați. Cinste tuturor profesorilor care au mai rămas oameni!
Numai hai să nu ne prefacem că nu știm câți colegi de-ai noștri, la clasa de dincolo, zbiară, amenință, umilesc, batjocoresc! Hai să recunoaștem că noi ne simțim cu mâinile legate și nu facem nimic pentru copii în acest sens! Hai să acceptăm că ne protejăm pe noi înșine când ne uităm în partea cealaltă, deși trăim zi de zi, alături de oameni care distrug generații întregi sub inflația propriului orgoliu.
Trăim de zeci de ani fenomenul banalizării lucrurilor cumplite din viața noastră.
Este inadmisibil să avem încă școli în care ce spune pe gură, ce face și ce este un profesor singur în clasă, în fața minorilor, este încă un act nereglat, nemonitorizat, fără feed-back și fără consecințe.
Mai pe românește, ne dăm copiii pe încredere unor oameni care pot, în voie, nederanjați de nimeni, să toarne orice otravă vor ei. Ieri am auzit despre discriminări, rasism, despre amenințări fățișe, injurii, glume sexuale, ridiculizări publice, dispreț declarat, condiționări cu nota, șantaje emoționale etc. Toate – de la profesori respectați de comunitate, cu nume așa-zis bun.
Ne mai mirăm de spitale. Tot ce e mai grav – toate bacteriile alienării noastre se așază chiar ACUM, sub ochii noştri, în sufletele acestor copii care s-au obișnuit deja să privească detașați, amorțiți, spectacolul jalnic al adulților cu autoritate din viața lor.
Știu, o să mă înjurați că dau în dascălii români. Vă zic eu sigur, ăia nu sunt dascăli! Dar îi ținem acolo pentru că ne e lene să ne trezim.

Sursa: Oana Moraru- Helikon

Anunțuri

Posted on Octombrie 15, 2016, in socio-politic. Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: