Când noapte iar se-anunţă ca o veste rea
Tu, pasăre neagră, păşeşti odaia mea,
Dintr-o nelinişte, roieşti prin gândul meu
Când zumzet de lumină se lasă tot mai greu.

Nemulţumirea ta, nelinişteşte-n gând
Şi visul a cuprins respirul tău plăpând,
Dicţionarul lumii n-a inventat ce spui
În limba unica şi grava la care mă supui .

Tu, pasăre care cutreieri nopţi din loc în loc
Apăsată de durere, zbori în ploaie şi prin foc,
Neliniştea ta, neliniştea îmi chinuieşte
Când chipul tău întunecat, lumina născoceşte.

Răscoala ta mă răscoleşte
Căci din tăcerea de mormânt,
Vibraţia cea neagra mă ademeneşte
Tu mori şi renaşti în acelasi pământ.

Si cuibul tău lăsat prin lume
Născut-a prunci bolnavi de nume
Şi din manevre de resuscitare
Au cenzurat iubirea mare.

Şi rana au hrănit, licori descântate
Sânge otravit , acelaşi miez de noapte,
Venin imprăştiat cu linguri ca de aur
Cu-acelaşi ritual din gură de balaur .

Si obosită ai plecat în altă noapte
Boltă de lanţuri , zbor în altă moarte,
Nedumirita-ţi cauţi libertatea
Căci s-a îngradit eternitatea.

Din depărtări se-adună în stoluri alte stele,
Se prind într-o cunună de crucea vieţii mele.

SURSA: Liliana Carmen Stoica
28 iunie 2018