Tudorel Toader e temeinic
- Liviu Plesoianu: “Cu toată dragostea, dacă nici în această dimineață nu își respectă cuvântul dat domnul Tudorel Toader (aseară ne-a zis că e „foarte obosit”), o să fiu și eu „foarte obosit” azi în plen și n-o să am deloc energia necesară pentru a apăsa pe buton la votul privind moțiunea simplă. Deja mă simt „foarte, foarte obosit”.
Sper că şi-a băut cafeaua. Mie îmi place Tudorel că e temeinic, adică le dă la temelie de nu se mai ridică impostorii. Acum e ofertă de doi într-unul!
2. Tudorel Toader, a spus, ieri, că va face o lege prin care să treacă Agentul Guvernamental la Ministerul Justiției de la Ministerul Afacerilor Externe. Problemele nu sunt la Agent, nea Tudorică! Problemele sunt cu grefierii detașați la CEDO din rândul sistemiștilor – magistrați, care resping în draci ca inadmisibile toate cererile. Ăsta a fost de fapt scopul dosarului Bîrsan. Moș Meleșcanu nu mișcă un deget, e pe pace cu Maior și cu securiștii trimiși la CEDO să protejeze drepturi fundamentale. Prună e ”lux” pe lângă acei indivizi! Selecția trebuie făcută deschis, căci se cere ca cei trimiși acolo să fie ”juriști independenți”. Cum să fie magistrații – paraditori juriști independenți? sustine avocata Ingrid Mocanu, pe pagina sa de socializare.
Posted on octombrie 31, 2018, in informatii utile. Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.
Lasă un comentariu
Comments 0