Monthly Archives: martie 2019
Coliseum Summit Europe
Adrian Cefălan, directorul de investiții al CNI, a participat în perioada 20 – 21 martie 2019 la Londra, la evenimentul Coliseum Summit Europe. La această întâlnire au participat 41 de speakeri, fiind dezbătute subiecte legate de construirea și operaționalizarea stadioanelor. Reprezentantul CNI a susținut proiectele celor 3 stadioane de antrenament implementate de CNI pentru EURO 2020. Read the rest of this entry
Găinarii din Prahova
Găinarii din Prahova plini de fapte de corupție, mândria si candidații lui Ponta la europarlamentare.
REBEGA LAURENȚIU, la data faptelor vicepreședinte al Consiliului județean Prahova și persoană care controla activitatea mai multor firme cu profil agricol, iar în prezent membru al Parlamentului European, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– instigare la folosirea cu rea-credință de documente false pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene. Read the rest of this entry
Casa cu generator electric de curent
Vreau sa va povestesc azi, despre o vizita! In urma cu ceva vreme, mai precis la sfarsitul saptamanii trecute am fost sa vizitez casa unor prieteni. O constructie veche, dar renovata de curand. Sa va spun ca prietenii mei, sunt o familie unita, foarte ambitioasa…dar si foarte primitoare… Read the rest of this entry
Muzica din spatele semanticii
În fiecare propoziție spusă de fiecare dintre noi există o muzică, o vibrație, un ton emoțional perceptibil dincolo de cuvinte. Copiii aud cel mai bine și mai întâi de toate „muzica” din spatele semanticii.
Martoră de mii de ori a unor scene cu dialog părinți-copii, nu pot să nu remarc că mare parte dintre copiii anxioși, agitați, nesiguri peste măsura lor temperamentală naturală au acasă părinți care „cântă” în general pe tonuri neasertive, cu prea dese intonații interogative și prea puține enunțiative. Sau, la extrema cealaltă, părinți prea imperativi, prea cicălitori, prea pe „comandă” și administrare a copilului. Read the rest of this entry
Anvelopele si covoarele
Ieri, am fost sa-mi schimb anvelopele pentru ca miroase a primavara. Am fost la firma X, firma care se ocupa cu de toate, inclusiv cu spalat de covoare. Mai acum vreo 6 luni am trimis la o astfel de firma 2 bucati covore la spalat, covoare care erau curate, insa sotia mea le vedea extrem de murdare. 5 zile mai tarziu si vreo 60-70 lei achitati, au sosit covoarele pline cu pete de ulei si mai murdare decat le-am trimis. Azi am inteles de ce, am introdus masina pentru schimbul de anvelope intr-o boxa plina cu covoare aduse de clienti la spalat, am avut senzatia ca sunt prea aproape de acestea si i-am intrebat pe baieti daca trebuie sa repozitionez masina. Read the rest of this entry
Recomand: transportcaini.ro
Stim cu toti ca procesul de globalizare ale economiei a creat si un proces de migrare a fortei de munca. Romania este si ea parte a acestui proces si foarte multi dintre noi am ales sa lucram in strainatate. Tari precum Spania, Anglia, Italia, Germania sunt cele mai des alese pentru asigurarea unui venit decent. 
Decizia de a accepta un job in strainatate poate fi luata, acum mult mai usor, deoarece iti poti lua cu tine si animalul de companie. Astfel, nu vei mai fi singur. Fie, ca ai un caine sau o pisica, pe site-ul: http://www.transportcaini.ro, ai sa descoperi o echipa de profesionisti care se vor ocupa de transportul animalului tau de companie. Read the rest of this entry
Atentie! Poliția Locală, in actiune!
Primăria Municipiului Călărași demarează, începând cu 15 martie 2019, în rândul celor care desfășoară activități economice, o amplă acțiune de conștientizare a Regulamentului privind ocuparea temporară a domeniului public şi privat în Municipiul Călăraşi, desfăşurarea comerţului stradal şi modalitatea de încasare a taxelor aferente ocupării, aprobat prin HCL nr. 32/2017, cu respectarea Legii nr. 12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, Read the rest of this entry
Să testăm sau nu și clasa a VII-a?
Trecând peste ce testăm acum: să testăm sau nu și clasa a VII-a? O fi bine așa, neanunțat?
După zeci de schimbări anunțate și retrase în ultima lună, a căpiat lumea de stress. Nu e nicio coerență în decizie; doamna ministru este tulbure în gândire, dar suficient de abilă să știe că îi face bine politic să dea știri zilnic. Bune sau rele, se scrie de ea! Read the rest of this entry

