EHF CHAMPIONS LEAGUE! Dinamo a primit wild card
EHF CHAMPIONS LEAGUE!
Dinamo a primit wild card pentru Liga Campionilor din partea EHF. Prin această decizie a fost reparată o nedreptate. Suntem campioni ai României și de 6 ani, cu tot respectul pentru celelalte competitoare, nu avem adversar pe plan intern.
Acest lucru ne-a făcut să ne căutăm adversarii prin Europa.
Pe plan extern am dominat Europa prin prestația suporterilor, atât acasă, cât și în deplasările din ultimii ani, prin marile orașe ale Bătrânului Continent.
Pornim într-o competiție a celor mai bune 16 echipe. 10 dintre ele s-au calificat în CL datorită ranking-ului de țară, iar celelalte 6, printre care și noi, au primit un wild card pe baza unor criterii:
– Performanțele din ultimii ani, pentru care le suntem recunoscători antrenorilor români care au condus destinele echipei;
– Suporterii și popularitatea acestui sport în țara noastră
– Potențialul de marketing
– Capacitatea de a găzdui meciuri de Champions League în Sala Polivalentă din București.
– Managementul echipei și dorința de performanță. Un capitol la care nu putem să nu amintim rolul unor oameni ca Daniel Gerorgescu sau Ovidiu Semen, care au ridicat nivelul lui Dinamo în ultimii 6 ani.
Eforturile lor au culminat cu aducerea lui Xavier Pasqual de pe banca Barcelonei pe banca lui Dinamo. Un antrenor care a câștigat de 3 ori Liga Campionilor, inclusiv ultima ediție.
Este ca și cum i-ai aduce la echipa de fotbal pe Guardiola și Klopp.
Câinilor, pregătiți-vă de o nouă serie de deplasări istorice!
Iar acasă, să fim gata să umplem Sala Polivalentă și să facem acel spectacol prin care nu s-a dus vestea și am atras respectul EHF!
Posted on iunie 28, 2021, in sport. Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.
Lasă un comentariu
Comments 0