6 creșe moderne și eficiente din punct de vedere energetic

Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila, a anunțat că Ministerul Dezvoltării va finanța construcția a 6 creșe moderne și eficiente din punct de vedere energetic. Acestea vor intra, în curând, în procedură de licitație publică, în vederea identificării constructorului.

Astfel, în municipiul #Craiova vor fi construite două creșe mari (pentru câte 100-110 copii), în municipiul #Onești și în comuna Dofteana (jud.Bacău) – câte o creșă medie (fiecare cu o capacitate de 70 de copii), iar două creșe mici (pentru câte 40 de antepreșcolari) vor fi finanțate în municipiul #Piatra-Neamț, respectiv în comuna Tulucești (jud. #Galați).

Ministerul Dezvoltării construiește creșe noi, moderne și prietenoase cu mediul înconjurător, în care energia necesară va proveni parțial din surse regenerabile, precum panourile fotovoltaice. Clădirile vor avea săli de joacă, dormitoare, bucătărie și spălătorie proprie, o sală pentru festivități, un cabinet medical, spații administrative și spațiu de joacă amplu, în aer liber, a precizat ministrul dezvoltării, subliniind că autorităților publice interesate le sunt puse la dispoziție, pe pagina de internet a ministerului, toate informațiile necesare în vederea întocmirii cererilor de finanțare.

După primele 73 de creșe care au fost aprobate pentru construcție, acum numărul creșelor care vor putea fi construite crește cu încă 4 creșe în municipii și 2 în comune, a conchis ministrul dezvoltării.

Posted on mai 6, 2022, in informatii utile. Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: