Scrisoarea unei învățătoare

Circula entuziast în online scrisoarea unei învățătoare care cere părinților respect pentru că a muncit, a învățat, a stat noaptea să își scrie proiectele la facultate.

O fi învățătoare bună, nu știu, dar la capitolul „cerșim sau nu cerșim respectul” doamna nu trece clasa.

Să înveți, să cercetezi, să scrii proiecte, să stai noaptea cu burta pe o carte e unul din lucrurile normale pe care le fac, uneori, oamenii. Nu e o chestie wow care trebuie să țină prostimea la distanță. Creșterea intelectuală a fiecăruia e un act intim, personal, pe care îl îmbrățișezi fără să aștepți nimic în schimb: nici aplauze, nici respect. Școala pe care o faci ți se adaugă firii tale ca orice altă experiență. Respectul vine din altă parte. La bunica mea cu nici patru clase venea de la sine.

Eu am mai auzit asta de la profesorii români: că ei muncesc mult și, prin urmare, trebuie respectați. Unii muncesc prost, dar mult. Unii și-au făcut, probabil, studiile cu mare cazna, fără niciun chef si poate de-aia au și impresia că asudatul lor academic trebuie sa lase droaia de părinți cu gura căscată de teamă si admirație, în amestec umil și neechivoc.

Pe de altă parte, o înțeleg și pe doamna: sunt sigură că trebuie să țină piept multor nesimțiți. Numai că pe ăștia n-o să îi impresioneze niciodată diplomele ei. Poate, totuși, că o să îi țină la distanță, puterea și eleganța, modestia, încrederea ei în sine. Tare mi-e teamă ca genul ăsta de om pune aceleași ierarhii între copii, de ajung, sărmanii să își închipuie că sunt mai puțin oameni dacă nu învață bine, dacă nu pricep lecția repede sau dacă nu își dau silința în ritmul dictat de domnia sa.

Când o să învățăm sa nu ne mai punem la zid după pretenții intelectualiste? Bruma de cunoaștere pe care o avem fiecare dintre noi nu e nici vreo insignă în piept, nici vreo treaptă deasupra capului celuilalt.

Tot sistemul nostru de educație lasă zilnic copii în urmă din pricina acestui reflex de a-l pune imediat la colț pe cel care nu pricepe la fel de repede ca restul, pe cel care citește mai greoi sau nu se poate concentra comod, pentru liniștea orei. O groază de copii etichetați pe neputințe de moment sau care nu depind de voința lor, aruncați la coș, uitați, lăsați in zona celor care nu pot. De ce? Pentru că avem mulți oameni ca doamna cu scrisoarea.

Respectul nu vine din cât de deștepți ne credem, comparativ. Nici copiii nu trebuie puși in ierarhii ale inteligenței. Mai ales că aceasta crește abia după ce credem, cu adevarat, în valoarea intrinseca a fiecărui individ, în ritmul, puterea și drumul fiecăruia.

Știu că profesorii nu prea mai au respect în Romania. Dar l-au avut vreodată? Sau era doar vorba de frică sau supusenia clasei muncitoare în fața omului care s-a ajuns cu diplomă? Intelectul unui om e ceva ce radiază umanitate de la sine. Se propagă natural. Nu e nevoie să ne fâlfâim diplomele ca să ne camuflam impostura. Că se vede și mai abitir.

Anunțuri

Posted on Octombrie 11, 2015, in informatii utile and tagged , , , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: