Atunci când nu îmi reuşeşte ceva, când pierd ceva sau chiar pe cineva care alege un drum diferit de al meu, îmi spun că „nu a fost să fie !”. Şi mă resemnez în faţa eşecului sau a pierderii.
La această „putere” a mea de resemnare a contribuit mult educaţia primită încă de când eram copil. Mi s-a spus că nu pot avea ceva ce nu este al meu, că nu pot ține lângă mine oameni care nu îşi doresc să îmi fie alături şi că dacă am pierdut, înseamnă că acel ceva sau cineva nu trebuia să fie al meu.
Cu timpul am trăit multe nereuşite şi pierderi. Dar nu întotdeauna m-am resemnat ușor în fața pierderilor, mai ales când a fost vorba de oamenii pe care i-am iubit şi pe care-i vedeam cât mai departe alături de mine pe drumul vieţii mele. Şi am suferit. Însă timpul mi-a arătat de ce s-au întâmplat toate. Mi-a aratat că de multe ori binele pe care l-am pierdut a fost de fapt un rău pe care doar îl creadeam a fi un bine. Că oamenii după care am plâns crezând că depindeam de ei sufleteşte, nu au fost deloc potriviţi mie, deloc atât de speciali cum îi văzusem înainte și că nu au meritat lacrimile mele. Că lucruri pe care le credeam a fi comori și importante au fost de fapt nimicuri lipsite de valoare.
„Lucrurile nu sunt veşnice, ele trebuie reciclate, înlocuite…”, mi-a spus tata când l-am întrebat de ce nu mă certa când stricam o jucărie sau când spărgeam ceva prin casă.
„Dacă un om te iubeşte va fi lângă tine fără să-i ceri şi fără să faci eforturi că să îl păstrezi alături.”, mi-a spus altă dată, când am plâns după o prietenă care mă abandonase.
Cred cu tărie că pierdem pentru a primi ceva mai bun. Şi, poate că pentru a preţui acel ceva mai bun trebuie să trecem prin nişte etape, să cunoaştem şi ceva mai puţin bun…
De aceea sunt pregătită să pierd tot ceea ce nu mi se cuvine, tot ceea ce nu ar trebui să fie al meu, pentru că știu că viața a pus deoparte ceva mai bun pentru mine!
De aceea spun ca trecutul pt mine e ,,rebut”…NU ca n-as fi iubit!!! Prefer sa dau o șansă unui nou inceput.

sursa: Magdalena Valentina Feru