Evoluția umanității

Foarte, foarte ciudat în evoluția umanității este felul în care s-au dezvoltat, pe de o parte, inteligența, pe de alta, conștiința.
Inteligența a crescut enorm: am învățat să controlăm exteriorul, să producem mai mult decât consumăm, să eradicăm boli cumplite și violența prin războaie; putem ”ingineri” genetic, putem crește ființe complexe în utere artificiale, ne putem conecta instant la celălalt capăt al pământului, putem afla aproape orice în câteva secunde, putem călători spre stele, avem deja inteligențe artificiale printre noi, algoritmi care iau decizii pentru noi etc.
Pe de altă parte, conștiința – capacitatea omului de a se înțelege pe sine, de a fi prezent la propriile condiționări ale minții, la deciziile pe care inconștientul le ia în majoritate pentru el, capacitatea de a ști ce simți, de a îți urmări gândurile, de a fi martorul emoțiilor tale – nu s-a dezvoltat deloc în ritmul intelectului. Abia acum se cercetează mai atent creierul, abia acum înțelegem cu adevărat câteva lucruri despre cum se produce învățarea, abia acum există dezbateri extraordinar de puternice și conflictuale despre ce anume este conștiința.
Omenirea s-a orientat în ultimele mii de ani către exterior și foarte puțin către interior. Un istoric modern celebru spune că astăzi se moare de câteva ori mai mult din sinucideri decât din violența războaielor sau a actelor de terorism împreună, se moare mai mult de vârstă înaintată decât din boli infecțioase, se moare de mult mai multe ori de prea mult mâncat decât de foamete. Suntem deci ”bine”, am rezolvat la exterior o mulțime de suferințe.
Adevăratele suferințe actuale sunt cele interiore, de ordin psihic și emoțional. Trei sferturi din generația ”millenials” este diagnosticată cu cel puțin depresie ușoară, o mare parte din noi își caută fericirea în virtual, e dependentă de măștile sociale, cumplit de însingurată și anxioasă.
Nu spun eu – o spun oameni mai deștepți decât mine – dar o simt deopotrivă intuitiv și dincolo de ce se scrie astăzi, că intrăm în epoca în care omenirea trebuie să facă lungi drumuri interioare către sine, să se înțeleagă, să mediteze, să transcendă religii și dumnezei, mize politice locale și orgolii personale.. Vine timpul călătoriilor în sine, nu în stele – timpul spiritualității. Cine nu va face asta cu sine, cu copilul propriu prin educație, prin respirație, prin psihologie, prin intuiție, prin energia inimii, va rămâne pierdut în întortocherile inteligenței umane, plin de sine, dar pierdut de sine.

sursa: Oana Moraru

 

 

Reclame

Posted on ianuarie 15, 2018, in socio-politic and tagged , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: