Ne plângem de părinți?

Eu n-aș mai pune în presă articole despre părinți care contestă lucruri caraghioase, gen ăla, cu piciorul „foot” și nu mai știu ce. Tipologia scandalagiu sau nevrozat există peste tot. Sunt pline inspectoratele, de ani de zile, de plângeri de la tot felul de oameni nesănătoși. Toate instituțiile statului au „arhiva” lor de „crazy letters”.

Nu asta e problema noastră, că avem și o proporție naturală de oameni ușor „desprinși” de realitate.

Aaa, că profesorii au mult stress, că sunt asaltați de părinți cu tot felul de cereri și pretenții – asta e altceva! Că e greu de gestionat emoțional numărul mare și divers de perspective ale familiilor asupra educației, asta e de la sine înțeles.

Nu trebuie totuși să ne supere că oamenii – chiar „clienții” sau „partenerii noștri”- au păreri diferite și mai mult sau mai puțin tact în exprimarea lor. E dreptul lor s-o facă.

Ce trebuie să ne sperie e că lucrăm într-o școală plină de funcții, comisii și proceduri – director, director adjunct, șefi de catedre, responsabili cu cel puțin 20 de comisii, cel puțin 65 de proceduri, dosare și pretenții meritocratice – și încă nu am reglat corect relația cu părinții, în așa fel încât să existe și posibilitatea lor de a spune ce vor, dar și puterea mea, ca școală, de a defini clar profilul meu, regulile mele protocoalele mele, filozofia mea.

Știu o groază de profesori peste care au intrat părinți furioși și agresivi direct în clasă, în fața copiilor, fără nicio protecție din parte „managementului” prețios, riguros și stufos construit pe hârtie.

Ne plângem de părinți? N-avem de ce. Meseria de mamă sau de tată nu e profesionalizată.
Cea de profesor însă este, teoretic.
Ne punem poalele în cap și ne ofuscăm că există doamna supărată pe cuvântul „foot”?

Ia, mai bine, să ne supărăm pe noi că nu avem protocoale clare de lucru cu familiile, suficientă transparență, dar și elegantă delimitare a „personalității școlii”, destulă implicare a familiilor, dar și suficient efort de educare și informare a lor.

Sigur că lumea e diversă si fiecare poate să se supere acasă la el pentru orice. O școală însă trebuie să își profesionalizeze relația cu părinții. Nu să se vaite de ei! Cum se văita bunica de starea schimbătoare a vremii! E caraghios, arată neputință și neasumarea răspunderii!

sursa Oana Moraru, Helikon!

Reclame

Posted on ianuarie 23, 2019, in informatii utile, socio-politic and tagged , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: