Mesaj către Ministerul Educației și ISJ-uri
Federația Coaliția pentru Educație și Asociația pentru Valori în educație (AVE) își manifestă îngrijorarea față de ceea ce considerăm a fi o vulnerabilizare suplimentară a sistemului de educație într-un moment critic. Împlinirea duratei de 4 ani pentru contractele de management ale directorilor de unități de învățământ în ianuarie 2021 nu trebuie să reprezinte, în niciun fel, o oportunitate pentru luarea de decizii pripite de schimbare, așa cum indică unele semnale din teritoriu. Începerea programului național de vaccinare este un element ce ne oferă speranță tuturor, dar situația epidemiologică este încă dificilă și sistemul de educație este deja grav afectat.
Investițiile străine, o alternativă pentru dezvoltarea IMM-urilor românești
Investițiile străine, o alternativă pentru dezvoltarea IMM-urilor românești. Planul unei antreprenoare din România, în 2021
După mai bine de 9 luni de criză sanitară, situația financiară devine complicată pentru IMM-urile care nu aveau o poziție financiară solidă anterior – startup-uri, firme cu capitaluri negative și pierderi acumulate și care lucrează cu marje mici și finanțare externă.
Studiul privind Raportarea Financiară la Antreprenori, realizat de Trusted Advisor în 2020, a relevat faptul că antreprenorii nu sunt familiari cu strategia financiară și forța acestui “instrument” corect și agil implementat în business, care dă structură, control și eliberează resurse de timp la antreprenor, prin delegare. 67% dintre respondenți au nevoie de recomandări de optimizare a afacerii și sunt deficitari la acest capitol.
Cresc taxele și odată cu ele cheltuielile românilor.
2020. un an care ne-a arătat tuturor cât de importantă este sănătatea

Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale
COMITETUL JUDEȚEAN PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ CĂLĂRAȘI INFORMARE DE PRESĂ
Cromoterapia, vindecarea prin lumină și culori
Dr. Vanessa Youness: Stăm prea departe de energiile Pământului și de lumina Soarelui, iar sistemul nostru imunitar suferă!
Grounding sau earthing reprezintă o tehnică terapeutică modernă, care implică desfășurarea unor activități care ne “împământează” sau ne reconectează energetic cu pământul. Această conductivitate electrică funcționează ca un mijloc de apărare a sistemului imunitar, exact în același mod în care o fac antioxidanții. Printre cele mai cunoscute terapii de tip earthing, amintim: mersul cu picioarele goale, relaxarea totală pe iarbă sau chiar scufundarea în apă.
Infrastructură pietonală și rutieră din Constanta, in proces de reabilitare

