300 euro pentru o zi pe urmele lui Dracula sau ale lui Ceaușescu

O antreprenoare din Romania s-a gândit să pornească o afacere organizând excursii personalizate pentru străinii care vor să viziteze România.

Cele mai căutate destinații sunt cele care merg pe urmele lui Dracula sau ale lui Ceaușescu, iar pentru un circuit de o zi pe traseul Bucureşti – Braşov, cu opriri la castelele Peleş şi Bran, turiștii străini plătesc chiar și 300 de euro de persoană.

Cei mai mulţi clienţi vin din Elveţia, Suedia, Norvegia, Marea Britanie şi Germania, potrivit bzb.ro.

În circuitele destinate turiștilor care aleg să vadă locurile care prezintă istoria familiei Ceaușescu sunt incluse vizitarea Palatului Parlamentului, a reşedinţei din Primăverii şi a vilei de la Snagov, unde cuplul îşi petrecea sfârşiturile de săptămână.

Pe de altă parte, cei interesați de mitul lui Dracula vizitează castelul Bran, Curtea Veche din București și manăstirea de pe insula Snagov.

În cea mai bună lună, antreprenoarea Raluca Mureșan a vândut astfel de circuite în valoare de 6.000 de euro, cu o marjă de profit de 30 – 40%.

Anunțuri

Posted on August 9, 2014, in turism. Bookmark the permalink. 3 comentarii.

  1. Ma bucur foarte mult ca cineva incearca sa promoveze turismul in Romania.

  2. Buna afacerea asta! In Bucuresti ITB-ul sau cum s-o mai chema acuma face tururi de circa o ora prin tot orasul cu explicatii în mai multe limbi pentru doar 25 de lei. Si e chiar frumos. Asta-i diferenta dintre serviciul public si cel privat…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: