Monthly Archives: octombrie 2014

Florina Cercel

Florina Cercel mi-a umplut copilaria de bucurii. O iubeam din filmele cu ilegalitati, era tovarasa cea darza care ne insufla noua, pionierilor, curaj sa invingem orice obstacole ne apar in cale. Rodeam la Fratii Petreus (oasele subtiri aveau calciu, oasele groase aveau maduva buna pentru creier), in fata ecranului alb-negru al televizorului nostru Diamant L, pe care duminica la pranz, după Balanel si Miaunel, aparea trupul ei generos care anunta o lume mai buna. In secret, o asemanam cu Tovarasa: asa trebuie sa fi aratat si mama tarii noastre in tinerete, cand se lupta cu nemtii, umar la umar cu Tovarsaul.Intre timp eu am crescut si m-am acrit, numai Florina Cercel a ramas la fel.
Florina Cercel, oda conducatorului iubit, la Antena3: „Domnule Ponta, m-am simţit brusc bine când am dat mâna. Sunt senzitivă şi simt aura oamenilor. Ferice de mama care v-a născut!”
Am ajuns cu ceva vrem in urma la trista concluzie ca si „marii nostri actori ” se prostitueaza politic”, nu-i asa ? De ce n-a invitat mitomanul un actor din generatia tanara ? Nu, am pretentia vreunui raspuns! Realitatea este ca acesti” demiurgi” ai scenei noastre romanesti au micile sau marilor lor „invarteli” fiindu-le frica ca, un presedinte cu adevarat patriot, ar cere Parlamentului legi care sa puna in deplina legalitate „castigurile la negru” ale acestor mult prea imbuibati artisti ai neamului. Se plang de „proasta retribuire si recunoastere” a propriilor valori dar, odata ajunsi in lumea celor drepti, nu prididesc urmasii acestora in a-si imparti „bruma”de avere. Este plina aceasta tara de farisei, ti-e si scarba de atat nesimtire afisata cu atata ostentatie de neam prost.

Nu-si prezinta „optiunile” decat cei din acelasi aluat: spune-mi cu cine te-nsotesti ca sa-ti spun

 

Reclame

DNA- ultima saptamana de campanie

                            COCOŞ ŞI PINALTI, ADUŞI CU POLIŢIA LA DNA

de Dana Grecu

Dorin Cocoş e la DNA de aproape 9 ore. Pinalti e la un pas de a fi retinut, spune chiar avocatul sau. Amandoi, in dosarul Microsoft. Sunt miscarile cu care DNA si-a inceput ultima saptamana inainte de alegerile prezidentiale. Aseara tarziu, presedintele a iesit la brat cu Elena Udrea s-o mai creasca in sondaje. Si unul si altul se fac, dintr-odata, ca nu-l cunosc pe Cocos. Cocos, oare, ii cunoaste?

Demisia lui Hrebenciuc a ramas in coada de peste, desi, azi, Camera a avut cvorum sa ia act de ea. Nu stim daca Valeriu Zgonea a semnat ca s-o trimita la Monitorul Oficial. Stim ca Valeriu Zgonea are o problema de familie. Teoretic, pesedistul Viorel Hrebenciuc asteapta sa-l ridice procurorii. Fiul sau Andrei este in arest. In urma cu scurta vreme, Ioan Ghise a anuntat ca il sustine pe Calin Popescu Tariceanu.

Fabrică de prelucrare a mierii cu fonduri europene

Un medic și un inginer, ambii din Teleorman, au înființat, cu fonduri europene o fabrică de prelucrare a mierii.

Apicultori cu experiență, cei doi teleormăneni au înființat fabrica în orașul Bragadiru, situat în apropierea Capitalei.

Fabrica din Bragadiru prelucrează mierea de la 400 de apicultori. Mierea este colectată din toată ţara și apoi exportată, în cantități foarte mari, în butoaie de 300 de kilograme. Și asta pentru că, susțin apicultorii, românii nu știu să consume miere.

La Bragadiru sunt produse trei tipuri de miere pură şi o combinaţie de miere cu spirulină, însă cei doi apicultori vor să-si extindă productia, iar mierea lor să poată trata şi alte afecţiuni.

“Putem să prelucrăm în această fabrică până la 1.000 de tone, miere pe care o adunăm din toată ţara. Miere pe care o valorificăm, o parte, pe piaţa internă – piaţă internă care este slabă, lumea nu ştie să consume miere la noi şi preferă să cumpere miere ieftină din magazine. Și la export, restul – dar piaţa de export este foarte dificilă, a declarat apicultorul Vicenţiu Găvănescu, citat de stiri.tvr.ro.

Internetul cu viteză de 10Gbps devine realitate

V-ați săturat de conexiuni slabe la internet? Sau probabil conexiunea de internet pe care o aveți nu mai pare atât de extraordinară ca atunci când ați instalat-o. Ei bine, există o soluție pentru această problemă cu accesul slab la internet, ne mutăm cu toții în Corea de Sud, acolo unde vor modifica toată structura rețelei de comunicare pentru ca aceasta să suporte conexiuni individuale de 10Gbps. Sau poate ne comandăm și noi internetul cu viteze de 1Gbps disponibil la providerii de la noi din țară și stăm aici, chiria e mai ieftină. Dacă punem aceste viteze în perspectivă am putea downloada 1 GB în 0.8 secunde sau 50 GB în mai puțin de 40 de secunde. Hmm, interesant, cred că pot aștepta totuși 8 secunde și respectiv 6 minute și jumătate pentru a copia 1 GB sau 50 GB, asta dacă am de la cine. Desigur, streaming-ul 4K va putea funcționa fără nici un fel de întârziere și nu veți vedea niciodată mesajul de ”buffering” însă stai, nu prea avem conținut 4K, cel puțin nu suficient pentru streaming. În aceeași situație se află și Corea de Sud, unde chiar dacă rețeaua lor va primi un upgrade binemeritat, conținutul pe care îl consumă vine tot din alte țări care nu beneficiază de suficientă bandă de upload.

sursa:playtech.ro

Primul avion japonez de pasageri

Primul avion japonez de pasageri a fost prezentat sâmbătă, cu o întârziere de aproape patru ani, iar primele teste de zbor sunt programate pentru anul viitor.

Aeronava a fost realizată de Mitsubishi Aircraft, cu ajutorul specialiştilor în construcţia trenurilor de mare viteză, informează Bloomberg.

Mitsubishi va construi două versiuni ale avionului, de 78 şi 92 de locuri, iar costurile sunt estimate la 1,7 miliarde de dolari. Primul zbor este programat pentru luna iunie a anului viitor, iar modelul mai mare este disponibil primul. Dacă totul va decurge conform planului, primele zboruri comerciale vor fi făcute începând cu anul 2017.

Prezentarea avionului a fost făcută în aeroportul Nagoya, în prezenţa a 500 de oameni, printre care s-au numarat preşedinţii companiilor ANA Holdings şi Trans States Airlines, furnizori şi oficiali guvernamentali.

„Avionul va da un impuls industriei aviaţiei japoneze”, a declarat Akihiro Nishimura, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

„A fost nevoie de multă muncă pentru a ajunge aici”, a spus şi preşedintele ANA Holdings.

Japonia şi China se află în fruntea eforturilor asiatice de a sparge dominaţia companiilor Embraer (Brazilia) şi Bombardier (Canada) pe piaţa avioanelor mici de pasageri. În cazul aeronavelor de pasageri de mari dimensiuni, piaţa este dominată de Boeing şi Airbus Group, potrivit mediafax.ro.

„În ciuda întârzierilor, avionul Mitsubishi va fi primul care va intra pe piaţă şi va fi prevăzut cu un motor de generaţie nouă”, a declarat Richard Aboulafia, vicepreşedinte la compania de consultanţă Teal Group, din Fairfax, Virginia.

Mitsubishi a primit deja 407 comenzi pentru acest avion, din partea operatorului ANA şi a altor cinci companii.

Exces de zel la DNA

BĂSESCU ARE BOALĂ ŞI PE EL ÎNSUŞI. FOSTUL ŞEF AL SIE, HARNAGEA, ŞI FOSTUL SOŢ AL LUI UDREA, COCOŞ, PERCHEZIŢII ÎN DOSARELE EADS ŞI MICROSOFT

de Andreea Munteanu

Exces de zel la DNA în plină campanie electorală. Percheziţii pe bandă rulantă în complicatul dosar Microsoft, dar şi în şi mai complicatul dosar EADS. Aşa cum grăit-a Băsescu deunăzi, procurorii au început cercetările în dosarul bănos al securizării frontierelor prin percheziţii acasă la foştii consilieri prezidenţiali ai lui Emil Constantinescu, Cătălin Harnagea şi Dorin Marin. Cazul EADS ar putea aduce în faţa judecătorilor peste 50 de actuali şi foşti demnitari din mai toate partidele politice. Asta e o veste buna, întrebarea e de ce atât de târziu şi înainte de alegerea unui nou preşedinte. Pe cine faultează DNA în această campanie? Merită amintit că, printre percheziţionaţi, s-ar fi aflat şi fostul domn Udrea, Dorin Cocoş, dacă nu ar fi plecat din ţară acum 3 săptămâni în direcţia Dubai. El ar fi cumpărat deja acolo un apartament şi un restaurant pe numele proaspetei soţii, semn că nu are de gând să-şi mai petreacă mult timp prin Bucureşti.

Băsescu şi-a făcut publice analizele medicale. Din ele reiese că are colesterolul mărit şi ceva probleme cu arterele din pricina fumatului şi vârstei. Controlul neurologic însă, spun unii specialişti, ar fi incomplet. Azi a plecat la Milano şi a ţinut să precizeze că nu are boală decât pe hoţi. Deci şi pe el ţi pe ai lui, am completa noi, maliţioşi, desigur. Discutăm despre toate acestea şi despre multe altele cu MUGUR CIUVICÃ, CÃTÃLIN IVAN, PAVEL ABRAHAM, ADRIAN IZVORANU.

Asa arata Romania la aceasta ora

In campania electorala, DNA-ul vrea sa deschida larg usa puscariilor. Si nu e vorba de gratierea detinutilor. Azi, cativa din grei PSD -ului au aflat ca trebuie sa dea cu subsemnatul la DNA. Ilie Sarbu, socrul primului ministru, si Viorel Hrebenciu, negociatorii tuturor miscarilor si aliantelor PSD, ar fi agatati intr-un dosar al retrocedarilor. Culmea, dosarul in care sunt implicati si printul Paul si printesa Lia. Finii latifundiari ai mosierului Traian Basescu. Nu stim daca Sarbu si Hrebenciuc vor ramane fara imunitate. Nu stim daca Miron Mitrea va face puscarie, asa cum a decis instanta azi. Stim insa ca Traian Basescu i-a anuntat cu jumatate de an inainte ca vor avea probleme. Si, iata ca au.

Nu acelasi lucru se poate spune despre presedinte. Actuali si fosti sefi ai Serviciilor Secrete spun cu subiect si predicat ca presedintele se amesteca ilegal in treaba lor. Ca se joaca dea acoperitul si descoperitul. Ca e fara precedent ce se intampla. Cu toata tanguiala publica a acestor oameni, presedintele e inca in picioare. Parlamentarii, cei care ar trebui sa reactioneze, care au parghia suspendarii presedintelui, sunt in vacanta. Sa ne spuna noua cu cine sa votam. Ca si cum am fi niste prosti care nu inteleg nimic din politica. Asa arata Romania la aceasta ora.

 

Cardul national de sanatate, de retinut

Cei asigurați în sistemul public de sănătate au început deja,  să primească acasă cardul național de sănătate, iar o bună parte dintre ei s-au grăbit să meargă la medicul de familie pentru validare. Pe de altă parte, în lipsa cititoarelor, medicii de familie nu l-au putut activa. Iată ce trebuie să știm despre acest card și de când devine el obligatoriu.

1. Prezentarea cardului va fi obligatorie de la 1 ianuarie 2015

Pe măsura prezentării la consultații, pacienții posesori de card trebuie să îl aibă obligatoriu la ei, ocazie cu care va fi activat.

De asemenea, pacientii vor trebui să-și știe codul PIN ales, altfel cardul de asigurat se poate bloca.

“Din respect pentru suferința bolnavilor și pentru meseria noastră, nu vom accepta perturbarea activității cabinetelor pentru a activa cardurile pacienților care nu au nevoie de consultație”, au precizat reprezentanții Societății Națională de Medicina Familiei și ai Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie.

2.Cardul  de asigurat are rolul de a valida consultațiile, internările, eliberarea de medicamente compensate și toate serviciile medicale și farmaceutice din întregul sistem medical care are contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), cabinete medicină de familie, ambulatoriu de specialitate, laboratoare, explorări imagistice, spitale, farmacii, etc.

De la 1 ianurie 2015, de fiecare dată când vor solicita servicii medicale asigurate de CNAS, pacienții le vor primi doar în baza cardulului, atât  la medicul de familie cât și la orice alt cabinet, spital sau farmacie.

3. Copiii nu au card, iar medicii vor folosi cardul părinților

Încă nu se știe însă cum se va rezolva situația copiilor ai căror părinți sunt plecați din țară, sau dacă părinții sunt neasigurați, ori în situația în care copiii sunt institutionalizați.

4. Gravidele care nu plătesc contribuțiile de sănătate vor fi asigurate doar pe perioada sarcinii

Deși o bună parte dintre asigurați au primit deja cardul de sănătate, implementarea sistemului lasă nereglementate o serie de situații, după cum avertizează medicii de familie.

Printre acestea se numără faptul că nu se știe cum vor fi rezolvate urgențele pacienților neasigurați, care nu au card.

De asemenea, nu este reglementată nici situația în care pacientul își pierde cardul și prezintă în schimb doar o adeverință. Și asta pentru că, din pinct de vedere tehnic, adeverința nu poate ține loc de card.

Sursa: yahoonews

Solarii la cheie

Cererea tot mai mare de legume românești a dus la punerea în practică a unei idei de afaceri care să-i sprijine atât pe micii cât și pe marii producători.

Este vorba despre o companie care va realiza solarii la cheie, într-o fabrică situată în apropierea Bucureștiului, în comuna Mihăilești.

Inițiatorii proiectului estimează că prețul pe metru pătrat de solar, complet echipat, cu sistem de irigații va fi de 7,5-8 euro.

În funcție de terenul disponibil, dimensiunile solariilor vor putea fi personalizate, cele mai multe având însă o lățime cuprinsă între 8 și 10 metri și o lungime între 50 și 100 de metri.

Fabrica de solarii de la Mihăilești și-a propus să realizeze 400 de hectare de solarii pe an, iar până în 2020 să ajungă la o producție de 3.000 de hectare.
De asemenea, producătorul ar urma să asigure un serviciu complet, inclusiv acela de a efectua măsurătorile în teren, montarea și întreținerea solarului.

”În acest moment, cererea de legume românești este tot mai mare, însă pentru a obține producții bune de roșii, ardei sau de castraveți, cel mai bun rămâne tot mediul protejat, solarul sau sera”, a declarat pentru Aurel Tănase, președintele OIPA Legume-Fructe, pentru agrointel.ro.

Ideea afacerii i-a venit însă lui Tănase după ce și-a dat seama că multe familii din mediul rural și-ar dori să înceapă o afacere cu legume pentru a-și asigura traiul.

Sursa: YahooNewz

Ego-ul este cel care detine motivatia

Diferite orientari si scoli spirituale sau religioase ii indeamna pe oameni sa renunte la ego-ul lor, le spun ca ego-ul este ceva rau si ca trebuie distrus cu orice pret.

Acest lucru nu este nici sanatos si nici posibil pentru fiinta umana care traieste in societate. Ego-ul incepe sa se formeze in primii ani de viata si este cel care ne asigura supravietuirea in lumea in care traim. Ego-ul este cel care detine motivatia, vointa, ne ajuta sa fim asertivi in relatiile cu ceilalti, sa avem granite si limite clare de interactiune cu cei din jur, sa ne stabilim scopuri si obiective si sa ne cream o cale in viata. Inclusiv dorinta de evolutie spirituala poate sa provina initial din ego-ul nostru.

Persoanele care doresc sa renunte complet la ego (desi ma indoiesc ca este posibil asa ceva) nu pot sa-si duca existenta intr-un mediu concurential si competitiv, asa cum este spatiul social. Ei pot sa traiasca doar retrasi de lume, singuri sau in locasuri speciale: manastari, ashram-uri, s.a.m.d.

Insa, intr-adevar este necesar sa lucram cu ego-ul nostru in asa fel incat sa nu devenim rai, nepasatori, sa ne punem pe noi pe prim plan fara sa ne intereseze de ceilalti (adica sa nu „calcam pe cadavre” ca sa ne atingem obiectivele), sa nu actionam agresiv si lipsit de bun simt.

Ego-ul unui om evoluat este unul asertiv si „ecologic”: adica isi urmareste interesele, insa cu respect ridicat atat pentru sine cat si pentru cei din jur, isi gaseste un loc in societate in functie de imaginea de sine obiectiva si realista si nu face niciun rau sistemelor cu care interactioneaza, intelegand ca libertatea sa nu are niciun drept sa ingradeasca libertatea celuilalt.