Monthly Archives: noiembrie 2014

Ordinul „Meritul pentru Invatamant”

Alin, Ana-Maria, Cristina si Cosmin sunt 4 copii. Sunt singurii elevi ai unui invatator din Apuseni, care insa pentru educatia lor sfideaza lipsurile, kilometri si neputinta sistemului de a da sanse egale celor mici sa invete carte, indiferent in ce varf de munte traiesc. Ii duce si ii aduce de la scoala acasa cate 20 de kilometri, cu Dacia lui batrana.

Dupa ce povestea lui a fost la Stirile Pro tv, a primit un telefon ca va fi decorat de presedintele tarii. A crezut ca cineva il ia peste picior. Astazi, invatatorul Axente Leucean a primit Ordinul „Meritul pentru Invatamant” in grad de Cavaler. Avem asadar un cavaler roman cu o masina veche si un devotament cat Muntii Apusenii de mare.

Stirile zilei de 26 noiembrie 2015

Gazduiesc de la altii: Dana Grecu

Mircea Basescu isi serbeaza ziua de nastere acasa. In casa cu bani. Dupa 20 de incercari de eliberare, fratele presedintelui fost azi scos din puscarie si va fi cercetat in arest la domiciliu, in dosarul spaga pentru influentarea justitiei. Ceva nou la dosar de s-a sucit instanta? Nu. Dimpotriva. Capatana, intermediarul banilor care au sarit din buzunarul clanului interlop Bercea pe masa fratelui presedintelui, l-a turnat pe Mircea Basescu ca se sfatuia cu Traian Basescu, iar preşedintele era la curent cu faptul că familia Anghel îşi cerea banii înapoi. Capatana este a fost eliberat si el. Ghinionist, ginerele lui Bercea Mondial, cel care a incercat sa-si recupere banii de la fratele presedintelui, e in continuare dupa gratii, de a ramas toata lumea avocateasca muta de uimire.
A trecut asadar campania, mai sunt 3 saptamani si Traian Basescu isi ia de-o grija cu presedintia, ne gandim ca poate va fi eliberat si Cocos, poate si Bica, toti oameni buni, dar inconjurati de profitori, dupa cum a declarat Elena Udrea, care zice ca ea a reclamat coruptia, cand era in guvern, dar n-a bagat-o nimeni in seama. La Ordinea zilei asteptam sa vedem daca instanta il va elibera pe Dorin Cocos, ca sa fie anchetat de spalare de bani in stare de libertate.

Azi, presedintele ales, Klaus Iohannis, a stat la masa cu Kovesi de la DNA si a laudat-o pentru performante. Ce n-am inteles e cum de tara asta este paralizata de coruptie, pentru ca politicieni si oameni de afaceri devalizeaza bugetul statului, daca DNA duduie inca de pe vremea lui Morar, vorba presedintelui Iohannis.

Oracolul Ion Iliescu

Președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat că e posibil ca, în urma alegerii lui Klaus Iohannis ca președinte, să se ia în calcul și varianta unor alegeri anticipate.

O ipoteză lansată de PSD-istul Robert Neagoiţă see bucură de o oarecare susţinere în partid.

„Poporul nu greșește niciodată. Poporul a ales în proporție covârșitoare. Cred că este o lecție pentru noi și cred că ar trebui să facem un pas în spate. De prea multe ori, și eu și noi cu toții, am simțit nevoia de un altfel de politică. Cred că după acest vot ar trebui să dăm ocazia echipei lui Iohannis să vină să guverneze. Eu sper sincer că ne va demonstra cum anume se poate o altfel de politică, de unde să învățăm cu toții”, a declarat Negoiţă.

Gabriela Firea, sancţionată

Fosta prezentatoare de televiziune Gabriela Firea, în prezent senator PSD, a fost sancționată cu avertisment de Consiliul Naţional pentru Combaterea Dicriminării (CNCD) pentru afirmaţia despre familiile fără copii. Consiliul a condamnat public astfel de declaraţii, apreciind că sunt discriminatorii şi încalcă dreptul la demnitate al persoanelor.

Hotărârea a fost luată astăzi, cu unanimitate de voturi, de către Colegiul director al CNCD, relatează mediafax.ro.

Într-o conferință de presă susținută la sediul PSD pe data de 7 octombrie, Gabriela Firea a declarat că „nu eşti un om complet fără să creşti un copil”: „Eu vă spun sincer că am prieteni de familie care nu au putut avea în mod natural, biologic, copii din motive de sănătate şi au înfiat (…) pentru că un părinte este mult mai atent, mult mai sensibil la viaţa celor din jur, pentru că se gândeşte la proprii copii. Un om, din punctul meu de vedere, este mult mai bun la suflet atunci când creşte un copil de la primele zile până la maturitate. Sunt nişte etape ale vieţii pe care un om fără copii, un om care trăieşte într-o casă rece, fără să se audă gânguritul bebeluşilor, primii paşi, primele note de la şcoală, nu are cum să le simtă. Şi îţi marchează psihologic întreaga existenţă acest fapt”.

„Cei care doresc să ajungă preşedinţi provin din familii complete”

„Poţi să înfiezi un copil, dacă vrei să ai o familie completă din toate punctele de vedere. În toate statele civilizate, cei care doresc să ajungă preşedinţi provin din familii complete, sunt căsătoriţi, au copii, au nepoţi, au trecut prin toate etapele vieţii”, a continuat Firea.

Totodată, la întrebarea unui jurnalist prezent la conferinţa de presa „Deci asta ar fi un defect pentru un viitor preşedinte?”, senatorul a răspuns: „Categoric”.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a stabilit că declarațiile Gabrielei Firea „reprezintă faptă de discriminare şi încalcă dreptul la demnitate al persoanelor, pe criteriul situaţiei familiale”.

Pe lângă avertismentul dat senatorului Gabriela Vrânceanu Firea, Colegiul director al CNCD a condamnat public astfel de declaraţii, considerându-le ca fiind discriminatorii.

Totodată, Colegiul director al CNCD a reiterat apelul către persoanele care deţin funcţii publice sau sunt formatori de opinie în societate „să promoveze un comportament şi un limbaj nediscriminatoriu, precum şi să ia atitudine faţă de eventualele încălcări ale principiului egalităţii de şanse”.

Are cinci ani si e cel mai tânăr inginer Microsoft

Un copil care nu a împlinit încă șase ani din Marea Britanie este cel mai tânăr deținător al atestatului Microsoft pentru ingineri IT.

Ayan Qureshi a trecut examenul dificil la vârsta de numai cinci ani și 11 luni. Micuțul le-a spus jurnaliștilor de la postul britanic de televiziune BBC că testul a fost ”dificil, dar plăcut”.

Potrivit apropiaților săi, băiatul are o memorie extraordinară, care îi permite să rețină cu ușurință termeni tehnici și modul de funcționare a elementelor informatice.

Tatăl său, consultant în domeniul IT, a fost cel care l-a introdus în lumea calculatoarelor și l-a încurajat mereu să își urmeze pasiunea.

De când a obținut certificatul Microsoft, băiatul petrece câte două ore pe zi în fața calculatorului, învățând lucruri noi despre sistemele de operare. Până la performanța lui Ayan, recordul de vârstă era deținut de un copil de nouă ani.

Pasari de colivie sau testoase

Asta-vara a scapat una din pasarile din colivia Carlei. A aterizat pe o creanga, intre frunze si alte populatii de vrabii libere. N-a facut decat sa se ciocneasca nauca de cateva ori de gratiile custii, pana a nimerit intr-un sfarsit, intrarea. Nu cred ca a vazut nimic in jur. S-a dus inapoi, langa cele cateva graunte pe care le primeste sigur la aceeasi ora, in fiecare zi.

Tot asta-vara, un pescar ne-a dat o broasca testoasa culeasa din balta. Am pus-o intr-un tarc mare de caramida, pe pamant, in gradina, langa apa si mancare la discretie. Asa proasta si inexpresiva cum parea, n-a facut decat sa se izbeasca de peretii improvizati, pana cand a gasit o cale sa iasa. Nu s-a bucurat nicicum de bunavointa noastra.

Am astazi senzatia – aici la cafeneaua din colt – ca trec pe langa noi…nu oameni. Ma uit suspicioasa ca sa pot ghici daca-s pasari de colivie sau testoase care se tarasc ambitios inapoi, spre putina libertate. Chiar daca una cu garantii mici.

O scoala din Bucuresti

Am votat in Bucuresti, intr-o scoala de cartier, pentru ca duminica am fost la o amica.

Asadar, scria pe gard ca e o scoala in proiect „Eco”, desi prin curte erau o groaza de peturi si hartii neadunate.
La intrare, usa inchisa a directorului pe care se labarta un minimal program de „audiente”. M-am mai uitat inca o data in dictionar ca sa ma conving cat de formal, rece si distant trebuie sa sune asta parintilor.
La intrarea profesorilor tronau trei „proiecte” din carton prafuit; pe culoare, imaginea peretilor inconjurati de vesnicul „brau” de vopsea bej-maronie care „merge la jeg” si… pe urma, sala de clasa, cu peretii goi; un singur poster stramb desenat de copii – ceva cu Uniunea Europeana. 
Am „dat” cu stampila, cu speranta ca URA si DEZBINAREA ultimului deceniu. Nu stiu cati dintre cei veniti acolo de dimineata au ochi sa vada  peretii scolii sau inima sa simta golul dintre ei.

Google si-a schimbat logoul

Cunoscutul motor de cautare online Google si-a schimbat, joi (13 noiembrie 2014) logoul, pentru a marca aterizarea robotului Philae pe nucleul cometei Churyumov-Gerasimenko, o noua premiera in istoria spatiala.

Robotul american Philae a aterizat ieri pe nucleul unei comete, o premiera in istoria spatiala, a anuntat Agentia Spatiala Europeana, citata de AFP.
rr
Robotul Philae a coborat lin spre cometa 67/P Churyumov-Gerasimenko, la care a ajuns dupa sapte ore de la desprinderea de sonda Rosetta la ora 10,00 (09,00 GMT). „A decurs bine. Suntem foarte fericiti. A decurs fara probleme”, a declarat Andrea Accomazzo, directorul de zbor pentru misiunea Rosetta la Centrul European de Operatiuni Spatiale (ESOC) al ESA, in Darmstadt.

Responsabilii misiunii sondei europene Rosetta, care navigheaza de zece ani in spatiu, au dat miercuri dimineata ultima unda verde pentru lansarea micului robot-laborator cu o greutate de 100 kg.

Lansat la circa 20 km de suprafata cometei, Philae va cadea liber sapte ore inainte de a incerca sa aterizeze pe nucleul cometei Churyumov-Gerasimenko.

Google isi schimba logoul ocazional, pentru a serba un anumit eveniment major sau o personalitate care a schimbat lumea.