Cadourile haioase destind atmosfera
Cadourile comice sau originale au rolul de a destinde atmosfera. Intre colegi, intre prieteni, intre tineri pusi pe glume merg foarte bine si sunt mult mai interesante, decat darurile plictisitoare pe care le primim an de an. 
Recent s-a facut un sondaj la televizor ca sa se afle care sunt cadoruile nedorite si iata ce sa nu daruiti nicodata: sosete urate, aparat de ras si spuma de ras cumparate din greseala pentru o domnisoara, telefoane
Read the rest of this entry
Bun venit 2019
La revedere 2018. Experienţele trecute sunt experienţe care ne ajută să creştem, nu greşeli, nu neşanse, ci doar experiențe, fără de care nu am putea să fim ceea ce suntem și fără de care nu am fi evoluat emoţional şi spiritual. Este momentul să ne luăm rămas bun de la anul ce a trecut şi să ne primenim sufletul pentru anul care vine ! Noi planuri, noi vise, gânduri, speranţe, iubire, viitor. Să le facem loc ! Bun venit 2019 ! Read the rest of this entry
De indata nu este un termen juridic
„De indata nu este un termen juridic” – Ludovic Orban, azi, referitor la faptul ca presedintele Iohannis poate sa amane cat vrea el aplicarea deciziilor CCR care il obliga sa respecte legea de indata.
Jurisprudență CEDO cu privire la noțiunea „de îndată” – „De îndată” = standard de 4 zile maximum.
Ludovic Orban este unul dintre miile de prosti pe care ii platim din impozitele noastre.
Read the rest of this entry
Review: SmartFox
Review: SmartFox
A trecut mai bine de o luna decand nu am mai facut un review, vreunui site. Articolul acesta a fost gandit mai demult, dar din lipsa de timp am tot amanat scriere si publicarea lui. Deci, sa trecem la treaba si sa facem o noua recenzie. Va vine sa credeti sau nu, azi am sa fac analiza unui site: SmartFox, al carui obiect principal de activitate il constituie oferirea de servicii in protectia muncii si audit ssm. Read the rest of this entry
Reguli amenajari interioare admise in acest an
In domeniul amenajari interioare, regulile sunt foarte bine stabilite de la an la an. Paradoxal, multe dintre acestea se schimba si chiar se contrazic reciproc atunci cand ne asteptam mai putin. De aceea, este ideal sa cunoastem de la bun inceput la ce sa ne asteptam in anul ce urmeaza. Pe cat de interesant si important este sa cunoastem ce se poarta in amenajari interioare, mai util este sa stim ce nu se poarta, pentru a sti ce sa evitam pe viitor. Acestea fiind spuse, in cazul in care esti interesat sa descoperi care sunt regulile de amenajari interioare admise in acest an, ramai cu noi si vei afla in cele ce urmeaza! Read the rest of this entry
ZOMBI, «prăjeşte» creierul ireversibil!
Problema drogurilor in Romania si nu numai, a inceput sa devina tot mai grava. Un drog numit ZOMBI, paralizeaza pe o anumita perioada de timp pe cel care il consuma.
Problema adevarata sunt oare consumatorii ? Sau cei care le vand? Oare sa nu stie de existenta acestui drog?
Problema reala sunt autoritatile (DIICOT, in principal) care nu iau masuri asupra traficantilor de droguri. Read the rest of this entry
Superstițiile nu ne fac proști, ci mai umani
Facebook, casa de nebuni?
Facebook, casa de nebuni?
Majoritatea dintre noi, am ramas la vechiul vers : sa va fie, casa casa, masa masa, etc. Dar mai avem si semeni care nu au avut odihna nici la acest final de an, nici la inceput de an. Chesti care mai de care mai ciudate si cum facebook-ul a devenit un fel de ” casa de nebuni”, ce gasesti pe acea retea de socializare cu greu poti reproduce….Unii, abia astepata sa-l vada intemnitat pe Dragnea, sau nu stiu ce om politic sau sa mai fie condamnat odata Nastase, sa stea cat mai mult in puscarie Borcea, etc. Sigur, orice greseala fata de societate, trebuie platita, intr-un fel sau altul. Read the rest of this entry
