Prea multa liniste

Cineva mi-a spus ca am nevoie de liniste. Si pe moment mi-am dorit asta. Linistea pe care o aveam atunci cand ma multumeam cu doua certitudini: prima ca am fost si a doua ca sunt. Atat. Ravneam la zilele in care singurele asteptari ma includeau doar pe mine. Zilele in care nu trebuia sa-mi iau la revedere de la nimeni. Noptile in care somnul venea fara sa-l chem. Si serile in care subliniam citate din carti fara sa-mi zboare gandul la altcineva in afara de mine.

Si-apoi m-am razgandit. Mi-am amintit ca prea multa liniste ajunge sa fie tacere. Ca uneori e nevoie sa-ti auzi numele si din gura altcuiva. Ca lumea arata altfel cand cineva te tine de mana.

Si pentru ca unul dintre cele mai frumoase momente e cel in care cineva imi asculta inima cum bate. Pentru că eu nu pot asculta nicio bataie de inima fara teama ca o sa se opreasca in momentul in care o sa-si dea seama ca o aud. Nu ma intreba de unde pana unde toata ideea asta copilareasca pentru ca nu as stii sa raspund. Probabil mi-a ramas din copilarie cand, dupa ce alergam prea mult, imi auzeam pulsul atat de tare incat mi se facea frica.
– iti aud inima.
– si nu ti-e teama ca o sa se opreasca?
– nu.

E bine sa existe cineva dispus sa-ti asculte inima. E bine sa nu-ti fie frica in locul meu.

Reclame

Posted on aprilie 7, 2014, in personale and tagged , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: