Am evita multa suferinta si probleme inutile daca am invata sa nu le mai permitem oamenilor din jurul nostru sa ne faca rau, prin gandurile, cuvintele sau actiunile lor.
Multi oameni au avut parte in viata de dezamagiri din partea celor apropiati: prieteni care i-au tradat, parinti egoisti sau manipulatori, partener care i-a abuzat psihic sau fizic, si, cu toate ca au avut doar de pierdut din cauza acelor persoane, au continuat sa le permita sa le faca rau.
Da, este adevarat ca orice om merita o a doua sansa, insa atunci cand un anumit comportament se tot repeta este responsabilitatea ta sa-i pui capat, indepartandu-te de acel om. Pe ceilalti nu-i putem schimba si este ok sa intelegem si sa acceptam ca fiecare om actioneaza in functie de credintele, valorile si personalitatea sa, insa noi decidem cat de aproape le permitem sa stea de noi.
Faptul ca tu speri ca se va schimba sau ca alegi „sa intorci si celalalt obraz” iti poate aduce multa dezamagire si suferinta. Nimeni nu se schimba daca nu are o motivatie clara ca sa faca asta, iar faptul ca tu accepti un anumit comportament nu face decat sa-i intareasca acelei persoane credinta ca nu exista niciun fel de consecinte, orice ti-ar face.
Fiecare dintre noi este responsabil de granitele si limitele personale pe care si le traseaza in relatiile cu cei din jur. Ceilalti pot sa faca ce doresc ei, insa tu decizi daca si cat de mult le permiti sa faca parte din viata ta.
Renunta la relatiile tale toxice si fa loc in viata ta pentru acei oameni care merita cu adevarat sa faca parte din ea.

Cap. 1
Motto
Mamă, decât mă făceai,
Mai bine în Murăş m-arunca-i.

– Ptiu, stropşâte-ar, pui de cuc în cuib străin, se spune că ar fii spus Maria, soacra Liviei în timp ce o punea pe Nenia, prunc născut de câteva minute, în pat, lângă mama ei Livia.
A fost prima şi ultima dată când Nenia a fost în braţele bunicii ei. Era 31 decembrie 1899, sfârşit de veac şi început de veac nou, cu toate schimbările ce aveau să fie în tumultosul secol XX. Fetiţa a fost botezată Anica, dar toţi îi spuneau Nenia.
Cu vreo 3 ani înainte de acestă întâmplare, într-o primăvară, în sat a început să umble vestea că vine groful la moşia din sat. Nu ar fii fost nimic nou, dar groful care-şi avea reşedinţa undeva la un castel în Bihor, venea de obicei toamna, nu primăvara, după culesul recoltei, care de obicei era slabă, multe pământuri erau nelucrate din lipsa braţelor de muncă. Români din acel sat erau oameni liberi care-şi lucrau pământul lor, numai cei mai săraci lucrau pe pământul grofului. Srăbunicul grofului a primit de la Împărat pământurile din jurul Mureşului, ca recompensă de război, s-a stabilit acolo, a construit un castel, acolo a trăit şi a murit fiind îngropat în cimitirul din curtea bisericii Greco-Catolice din acel sat, neexistânt cimitir şi biserică reformată. Şi acum se văd de pe şoseaua ce trece prin sat ruinele criptei unde-i îngropat groful. Urmaşii lui nu s-au mai întors în sat să locuiască la castel, de castel ocupându-se un om de încredere, Gyula şi slugile. La castel era mare forfotă, se zugrăveau odăile castelului, se curăţau geamurile, se grebla iarba uscată din parcul şi curtea castelului. Pe lângă slugile de la castel au fost chemate şi femei din sat să ajute la pregătirea castelului pentru primirea grofului. A venit şi ziua cea mare când totul era pregătit şi se aştepta sosirea grofului. La poarta castelului erau adunaţi mulţi oameni din sat, care mai de care mai curios de sosirea grofului.
– Se vede caleaşca, se vede caleaşca, striga o ceată de copii, puşi să pândescă sosirea alaiului.
Întradevăr nu peste mult timp în curtea castelului au intrat două caleşti cu perdelele trase, însoţite de vreo 10 bărbaţi călare. Unul dintre bărbaţi era groful, se vedea după felul semeţ cum călărea, după îmbrăcăminte şi ordinele pe care le dădea într-o limbă aproape necunoscută sătenilor. Din prima caleaşcă a coborât o femeie cu un copil în braţe. Era o tânără firavă, îmbrăcată cu o rochiţă lungă de matase roz şi ornată cu o mulţime de panglici. Pe cap avea o pălăriuţă roz de sub care se revărsa peste umeri, un păr lung, negru. Groful s-a repezit să o ajute să coboare, a luat copilul în braţe şi însoţit de tânară şi de restul femeilor, care au coborât din cele două caleşti, au intrat în castel. Atât au putut să vadă oameni de la poartă, dar imediat au înţeles că groful a venit la moşie împreună cu soţia şi copilul lor şi că probabil vor sta mai mult. Femeile se uitau una la alta cum erau îmbrăcate, în costumul lor tradiţional format din ii albe înflorate, peste care purtau pieptare de miel, iar în loc de fuste, poale lungi până la gleznă, din pânză albă încreţită şi deasupra poalelor cătrinţe din pănură neagră cu broderie de mătase neagră. Aproape toate femeile din sat erau la fel îmbrăcate. Acum ele se minunau de rochiile lungi şi largi, de pantofii eleganţi, de pălăriile ce le purtau pe cap acele femei, care au coborât din caleşti. Nici când mergeau în orăşelul cel mai apropiat de sat nu au văzut femei atât de frumos şi elegant îmbrăcate. Parcă o lume de poveste a coborât în curtea castelului.
Câteva zile la rând din curtea castelului s-a auzit plâset jalnic de copil, până ce groful prin intermediul lui Gyula, care vorbea româneşte şi ungureşte, a chemat-o pe moaşa- doftoroaie din satul vecin. Femeia a venit, a desfăşat fetiţa, îmbăiat-o cu mâinile ei, în timp ce bolborosea nişte descântece într-o limbă neînţeleasă de grof şi cei prezenţi, pe urmă a tras-o pe grofoaie într-o altă cameră, a pus-o să-şi desfacă rochia în faţă şi a început să-i pipăie sâni. Pe urmă s-au întors în camera unde era groful şi a spus pe româneşte:
– La grofoaie i-o săcat laptele. Nu avea voie să plece la un drum aşa de lung înainte de 6 săptămâni de după naştere. La popă o fost?
Omul grofului a tradus ce a spus femeia. Toţi din cameră s-au mirat: ” Ce legătură are popa” Numai Gyula ştia despre ce era vorba, el era singurul ungur din sat dar avea o soţie româncă şi copii.
– După ce chemaţi popa şi îi citeşte molitfa, trebuie să căutaţi o femeie cu copil mic care să alăpteze fetiţa. Dar numai după molitfă, altfel nicio femeie din sat nu se va apropia de o femeie spurcată, a mai spus moaşa.
A venit preotul din acel sat şi sub privirile curioase a grofului şi a celorlanţi , i-a cerut femei să îngenuncheze în faţa lui, i-a pus patrafirul peste cap şi a început să-i citescă molifta de curăţenie a lăuzei. Era pentru prima dată că femeia îngenunchia în faţa cuiva. După ce a terminat de citit, i-a cerut femei să se ridice şi să-şi facă cruce. Femeia nu înţelegea. În religia reformată, credincioşi nu-şi fac cruce nici nu se închină la icoane. Din privirea soţului ei a înţeles că trebuie să se supună ritualului împus de preot.
Peotul a prins-o de mână, i-a împreunat primele trei degete de la mâna dreaptă, le-a înmuiat în agheazmă, pe urmă i-a pus mâna cu degetele împreunate pe frunte, pe piept, pe umărul drept şi pe umărul stâng.
– În numele Tatălui, a Fiului, a Spiritului Sfânt, Amin.
– Amin, a rostit femeia.
În clipa aceea a simţit o înălţare şi o iluminare a sufletului, ce nu a simţit niciodată, nici măcar la 14 ani, când a confirmat în religia ei reformată. Atunci a ştiut ce se întâmplă, iar acum era ceva nou pentru ea.
A doua zi dimineaţa, 7 femei cu copii în braţe aşteptau într-o odaie de la castel, neînţelegând de ce au fost chemate. Cu toate că oameni din sat erau oameni liberi, groful avea puteri administrative asupra lor şi nu aveau curajul să se opună. Până atunci au fost liberi, au făcut ce au vrut pe terenul satului, dar groful le putea lua dreptul de păşunat a oilor, a vacilor, să nu mai aibă dreptul să-şi ducă porcii în turma de porci de pe malul Mureşului, vara. Ştiau ce au păţit alţi tărani de pe moşiile învecinate, care s-au opus grofului.
Groful însoţit de Gyula, de soţie şi câteva femei priveau cu interes mamele cu copiii în braţe. Deodată un copil începe să scâncească. Femeia care-l ţinea în braţe a căutat un loc unde să se aşeze, şi-a desfăcut şiretul de la ie şi şi-a scos sânul cu gândul să-şi alăpteze pruncul. Înainte de a băga sfârcul în gura copilului, laptele a tâşnit şi a stropit faţa copilului. Femeia înconştient şi-a ridicat tivul de la poale şi a şters faţa copilului. Groful a văzut picioarele albe ale femei şi în clipa aceea ceva s-a aprins în el.
– Ce femei vulgare, a spus soţia grofului. Una ca asta trebuie să-mi alăpteze fetiţa? Trebuia să aduc o bonă cu mine.
Însoţitoarele femeii au început să râdă.
– Da! Asta trebuia să faci. Să cauţi o bonă, nu să aduci cu tine tot felul de mătuşi, verişoare, nepoate bune de nimic.
Femeile, când au auzit vorbele aspre ale grofului au tăcut şi au plecat, lâsând-o singură pe soţia grofului. Ştiau că nu-s agreate de grof.
Seara pe poarta lui badea Gheorghe a întrat Gyula, omul grofului.
– Sara bună, a salutat el.
– Sara bună, dar di ce ai vinit până aici. Trăbuia să trimiţi vorbă şî vinem io la castel, aşe ca altădată.
– M-o trimis grof-ur să stau de vorbă cu tine şî cu Livia. Grofu o văzut că Livia are destul lapte în ţâte, cât să sature doi copii şî vre’ ca să-i fie doică la domnişoara Eliza.
Badea Gheorghe a rămas pe gânduri. Ştia că groful nu poate fi refuzat.
– Şî de gospodăria cine vede, a spus cu arţag Maria, mama lui Gheorghe. Io nu pot singură să văd de gospodărie, să-l grijăsc şî pe Uănu, să merg şî pe hotar la lucru.
– Vine de câte ori trebuie să o alăpteze pe Domnişoara Eliza, pe urmă poate veni acasă să vadă de treburile gospodăriei iar pe Uănu poate să-l aducă cu ea la castel. Pestru asta va primi creiţari.
Când a auzit că e vorba de creiţari, Maria parcă s-a mai îmbunat.
A doua zi, dis de dimineaţă, Livia cu Uănu în braţe, bătea la uşa castelului. I-a deschis o slujnică. În castel toată lumea încă dormea, doar domnişoara Eliza plângea. A luat-o în braţe, dar un miros de lapte acru şi urină a făcut-o să strâmbe din nas. Nu putea să o alăpteze aşa murdară! Din sânul ei trebuia să sugă şi Uănu, care mirosea a levănţică şi busuioc.
A cerut slujnicei să pună apă la încălzit şi să aducă o covăţică. Aşa a găsit-o groful când s-a trezit, scăldând mica făptură. A stat şi a privit cum cu îndemânare a scos fetiţa din apă i-a sprijinit capul şi trupul pe un braţ al ei, iar cu cealaltă mână a clătit-o de clăbuci. Pe urmă a pus-o pe o învelitoare de pânză albă. a ştrers-o cu grijă şi a cerut de la slujnică untură de raţă cu care a uns funduleţul roşu, opărit de la urină, pe sub subsuori şi în zonele unde pielea fetiţei avea cute. Între timp s-a trezit şi soţia grofului care privea îngrozită cum Livia îi unge fetiţa ce ceva dintr-o cană de lut. E adevărat că a adus cu ea nişte pudre şi unguente, dar nici prin cap nu i-a trecut să le folosească. Nici că fetiţa trebuia spălată şi schimbată mai des. După ce a terminat de toaletat fetiţei, Livia a îmbrăcat-o cu hăiniţe curate şi a pus-o la pieptul ei. Domnişoara Eliza a adormit la pietul Liviei sătulă, curată şi fericită. Din ziua aceea nu s-a mai auzit plânset de copil la castel. Livia venea în fiecare dimineaţă, găsea totul pregătit pentru băiţa zilnică, scălda fetiţa o alăpta şi pleca acasă. Mai târziu se întoarcea, îi schimba scutecele, o alăpta şi pleca din nou acasă. Venea la castel de 5 ori pe zi, avea noroc că locuia aproape de castel. Peste o lună şi jumătate, Elisa gângurea fericită când o vedea pe Livia. Era singura căreia îi gângurea.

Sursa: alinadinardeal

In ultima vreme am asistat la aparitia si lansarea unor tineri si tinere talentate. Azi, aveti un exemplu:
Caci n-a intervenit destul cunoasterea … autor : Liliana Carmen Stoica 

Ma cunosti putin
ori deloc
m-ai masurat cu privirea grava
si asta mi-a rascolit glasul sangelui
ce-mi circula prin vene
inca .
Ma cunosti putin
ori deloc
si judecata e tarzie
termenul de garantie striga in urma cu ani
iar lanturuile mi-au facut santuri
sangele mi s-a scurs pana la ultimul strigat
ghimpi de sarma mi-au gatuit
cuvintele rosii
m-ai pedepsit
desi nu ma cunosteai
m-ai privit cu secunda franta
si mi-ai pus patalamaua
si inca respiram
in vreme de apus
si inca ma bucuram de mugurii tarzii
ce se nasteau pe rand
imediat ce-I atingea ploaia de lacrimi
si am rezistat caci m-a ajutat luna
iat tu te-ai incarcat de noroi
cel pe care l-ai ordonat bulgari
cu destinatii de tine stiute
caci nu ma cunosteai
insa m-ai mangaiat cu smoala fierbinte
in timpul diminetilor negre
si-acum , cand tot nu ma cunosti
stingi tigara pe trupul meu inca tanar
din care , lastari se bucura de libertate
si tot nu m-ai cunoscut indeajuns…
acum , la ceas tarziu
traiesti tot ce m-ai ajutat sa traiesc …
si eu zburd pe poteci necunoscute
caci pe tine te stiam …
LCS
21 martie 2014

Azi, este vineri si cum SoriN a decis sa-si ia o mica vacanta, Iulisa continua traditia rubricii Reflexii in oglinda!

 Desi au cariere complet diferite, totusi se bucura de aceeasi atentie din partea publicului.

In timp ce Antonia isi incanta fanii cu o voce superba si cu cele mai in voga melodii ale momentului, Amber Heard isi uimeste admiratorii cu fiecare aparitie neasteptata pe marele ecran, fiind distribuita in filme cu potential, alaturi de actori celebri de la Hollywood.

Asemanarea izbitoare dintre cea mai frumoasa cantareata din Romania si viitoarea sotie a lui Johnny Depp este mai mult decat evidenta, ambele fiind inzestrate de natura cu o frumusete aparte, datorita careia reusesc sa se faca remarcate in orice moment al zilei, indiferent de stilul vestimentar pe care il adopta.

De cele mai multe ori insa, vedetele sunt surprinse la evenimente cu pretentii, unde aleg sa poarte rochii elegante, care le pun in valoare formele de invidiat si isi scot in evidenta ochii mari, albastri si zambetul cuceritor cu machiaje discrete, dar de efect.

Ce parere ai de asemanarea dintre cele doua vedete? Care iti place mai mult?

sursa: perfecte.ro